20 de kilometri în 90 de minute pe celebrul DN 1 

Astfel că oarecum nedrept a fost uitată vestita Valea Prahovei, care ar merita mai multă atenție decât veșnic repetata știre cu aglomerația de pe DN 1, de parcă ar fi singurul drum din țara asta în care se circulă bară la bară. Sigur, pe celelalte nu prea ajung șmecherii din capitală și nici jurnaliștii de pe acolo, așa că obosesc o Românie întreagă cu ce îi doare pe ei mai tare. 

Pe de altă parte, tot ceea ce se întâmplă pe cei 44 de kilometri de la Brașov la Sinaia reprezintă chintesența impotenței Statului Român de a construi autostrăzi sau măcar drumuri expres cel puțin în zonele cele mai frecventate din România și care produc cele mai mare venituri din turism. 

De la Predeal la Sinaia, într-o banală după-amiază de joi, am făcut o oră și jumătate. 20 de kilometri! Am avut și câte 10 minute în care pur și simplu roțile mașinii nu s-au învârtit. Ce mai, ai timp să îți cunoști participanții la trafic, legi prietenii cu ceilalți șoferi, mănânci și cina, ai timp de toate. Șoseaua asta a ajuns un fel de Facebook offline, oamenii coboară din automobile, înjură împreună Guvernul, se enervează, mai trag o țigară, nevestele își bat copiii care vor să iasă și ei pe afară. O minunăție. 

Ai timp să te holbezi la toate reclamele de prin jur și uite așa vezi că la Bușteni poți lua masa la restaurant ”Auster” și că firma Colosseum Invest (chiar are sigla de la Colosseo, cum îi spun italienii) își prezintă ofertele unde credeți? Pe Titirez.ro 

”Nesimțirea nu este degradabilă”

Și în tot acest peisaj de nesimțire absolută a Statului Român față de contribuabili cine credeți că are tupeu să vorbească tocmai de ”nesimțire”? Fix CNAIR - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, adică unitatea statului responsabilă de construcția și dezvoltarea rețelei de drumuri. Ia uitați ce frumos se prezintă pe site-ul lor: “CNAIR SA – companie de ordin strategic, fiind parte activă în dezvoltarea economico-socială a țării, care participă la consolidarea unui sistem național de transport echilibrat și modern, adaptată cerințelor unui management performant”.

Ei bine, compania care ar fi trebuit să rezolve problema blocajului rutier de pe Valea Prahovei este foarte preocupată de curățenie. Așa că apare pe un panou publicitar cu #TraseudeBunSimțTuristic și mesajul ”Nesimțirea nu este degradabilă”. Cât de lipsit de bun simț trebuie să fii ca să ai îndrăzneala de a amplasa asemenea reclame unor oameni care trebuie să suporte de vreo trei decenii bătaia de joc de pe acest drum și tu de atunci să nu fii în stare nici măcar să mai adaugi o bandă la șoseaua asta amărâtă? 

Mortul de la București e Briliant la Sinaia

Lihnit după atâta stat pe șosea (că mers e cam mult spus pentru deplasarea asta proprie melcului) mergi și tu într-un restaurant la Sinaia să îți astâmperi foamea. Ei, aici să vezi spectacol! După minute bune de așteptat la masă încep să mă întreb dacă n-am devenit cumva transparent, că nu mă bagă vreun chelner în seamă. Ridic și eu mâna ca orice român care ”are o vorbă” cu ospătarul. Degeaba... Toți chelnerii sunt în partea cealaltă a terasei, unii au o poziție din categoria ”capul plecat sabia nu-l taie”. Când în sfârșit prind și eu unghiul potrivit îmi frec instantaneu ochii și înțeleg ce se întâmplă de fac toți sluj la aceeași masă. La vreo 20 de metri de mine Florin Salam e în carne și oase. Mă rog, în tricou, pantaloni scurți, șlapi în picioare (am vrut să spun ”încălțat”, dar mi se pare prea pretențios cuvântul când vine vorba de șlapi) și șapcă întoarsă pe cap. Mortul de la București e cât se poate de viu la Sinaia. Gesticulează, vorbește, se învârte, e plin de vervă. La un moment dat chiar își ia fața aia afectată din așa-zisele clipuri de la posturile cu manele încât mă cuprinde spaima că începe să se producă: 

Urmează cea mai specială melodie
Pentru toți barosanii României
De la al vostru Florin Salam
Mai nou Briliantu' României

Pentru toți magnații
Care știu să-și facă viața
Respect maxim pentru ei!
Una, două, trei

Voi oameni bogați
Hai să vă distrați
Hai să vă distrați
Of, ah lele, ah lelele

Să cheltuim banii, banii, banii
Fiindcă ne trec anii, anii, anii.

O masă unică 

Dar trec bine peste cumpăna asta. Omul e pe modul ”haleală cât încape” seara asta. Sunt el cu nevasta și un copil, plus alt cuplu cu un copil. Remarc că prietenul lui mănâncă tot cu șapca întoarsă pe cap. O fi o marcă înregistrată a maneliștilor. Nu-i destul că ospătarii aproape că au uitat că mai există oameni și pe la alte mese, nevastă-sa mai vine și la bar pentru niște indicații. Copiii au început să facă un soi de cros prin restaurant, ce mai, e casa lor. Când mă apucă nervii și dau să plec află în sfârșit și un chelner că mai suntem și alți oameni flămânzi pe la terasă. Îmi ia comanda, iar eu rămân să mă desfăt cu circul din față. Slugărnicia a ajuns la faza în care manelistului i se prelungește la propriu masa, au mai adus ei de pe undeva încă o măsuță și au adăugat-o celei zidite acolo. Inutil să vă mai spun că absolut nimeni din restaurant nu mai beneficiază de o asemenea favoare. Niște ”săraki”.

Bacșiș? Of of of și aoleu

Mai trec minute bune până când ospătarul revine. Dar nu cu masa... ”Trebuie să vă dau o veste proastă”. Mă gândesc că ne dau afară din restaurant, o fi fost rezervat pentru ” Briliantu' României” și cum noi nu facem parte din ”barosanii României” îl deranjăm că respirăm la vreo 20 de metri de el. Dar vestea proastă era că ”nu mai avem borș de pește, au fost foarte multe comenzi astăzi”. Da cred și eu, doar aici e ”Pentru toți magnații / Care știu să-și facă viața”. E deja noapte când ”Parizer” termină ospățul și se revarsă pe trotuar. Nu înainte de momentul culminant, în care cu mimica aia de-o vedeți pe la refrenele cu ”of of of” și ”aoleu” împarte bacșișul cu gesturi largi, explicații, face tot felul de cercuri prin aer, se învârt ochii ălora ca la bâlci. 

Îmi amintesc că acum vreo trei ani în același restaurant am văzut-o pe Maia Morgenstern. Aștepta femeia să o bage un chelner în seamă... Na, dacă nu s-a apucat de cântat manele și a jucat în filme de Hollywood, uite că... ”că trece viața /Ragadaga da”. 

Coleg cu ”Balenciaga” 

Așa că îmi pun speranțele în micul dejun de la hotel, de a doua zi. Doar că ”a doua zi” am intrat în weekend și în restaurant este o mișcare browniană. ”Miticii” au dat năvală în restaurant, găsești mâncare, dar greu prinzi o masă liberă. Încă de dimineață curg brandurile din ei, cu figurile aferente, ca pe la Milano și Paris. În toată vâltoarea asta aproape că mă izbesc de un domn cu tricou Balenciaga. Recunosc, nu m-am abținut. Un ”search” rapid pe Google și primul rezultat: 650 de euro. Dar omul îmi este cunoscut, îmi vine să-l salut, știți voi senzația aceea în care cunoști pe cineva dar nu știi de unde să-l iei. Și dintr-o dată PAC! E fostul președinte al Consiliului Județean Ilfov, l-am văzut de o mulțime de ori pe la televizor, a fost și pe la Botoșani, chiar îmi amintesc cum la conferințele de presă alterna răspunsurile cu mâncatul bananelor. (Raluca Turcan e cu strugurii, apropos). Omul a mai fost și parlamentar, după atâția ani de muncă în slujba alegătorilor este firesc să îmbrace tricouri de 650 de euro, ce vreți, să își ia haine din bazar ca toți săracii ăia cărora politicienii le tot cer votul?   

Jacuzzi ”confiscat” de patru țânci

Încărcat cu sentimente înălțătoare de la micul dejun cobor la centrul SPA al hotelului. Și îmi aștept rândul la jacuzzi că eu nu-s bucureștean să-mi permit să mă bag peste alte familii. Trece o oră, trec două, trec trei, trei patru și nu-mi mai vine rândul. De fapt, de vreo câteva ore jacuzziul de afară a fost ”confiscat” de patru băieți cam de ciclul primar. Se aruncă în el de lângă afișul cu ”săritul interzis”, țipă, aleargă, stropesc oamenii care trec prin apropiere. Unii și-au luat chiar și ochelari subacvatici, ce mai, sunt ca în baia de acasă. Totul sub ochii blajini a două mame care flecăresc fără încetare și sudează țigările. Ce ”fumatul interzis”?. Hai mă lași... Dacă are cumva vreun turist inconștiența de a intra în jacuzzi peste cei patru țânci fac ei în așa fel încât să-ți scurtezi șederea pe acolo. Într-un târziu o blondă trecută de prima tinerețe și care se luptă cu a doua își ia inima în dinți: ”ia mai ieșiți afară, că asta nu e să se joace copiii!”. Și se bagă în jacuzzi. Foarte afectate mămicile... După vreo parte ore în care plozii și-au făcut de cap îngaimă ceva de genul: ”hai ieșiți afară”. 

Jacuzziul pornește cu ajutor din Sri Lanka. Sau din India. Sau din Filipine

Mai sunt pe afară două jacuzzi. Doar că unul n-are apă, iar celălalt nu pornește. Așa că a doua zi aproape că fug de la micul dejun, poate-poate prind și eu câteva minute în jacuzzi. Ei da! Să vezi schemă! Mămicile grijulii au coborât cu noaptea în cap și și-au lăsat prosoapele pe șezlonguri. Abia după aceea au plecat la masă, însă când s-au întors totul era pregătit ca și cum erau acolo de când se crăpa de ziuă. Mă apucă nervii, așa că merg la recepționerul de la centrul SPA să îi spun de celălalt jacuzzi, care are apă, poate totuși îl pornește. Greu cu limba română, băiatul e de prin Sri Lanka sau India sau Filipine, mă rog, de prin partea aceea a Asiei. Așa că îi explic în ”romgleză” cum stă treaba.

Vine și apasă pe butoane (de parcă eu aș fi apăsat telecomanda de la televizor, nu butoanele de la jacuzzi), după care pleacă la subsol. După câteva minute de emoții intense apa începe să bolborosească. În sfârșit... Dar eu nu pot sta cu orele, că așa-s moldovenii, uneori parcă au prea mult bun simț și ies repejor. Ei bine, cine credeți că a dat năvală? Exact ăia patru țânci de ieri, care astăzi au parte de adversari de temut în jacuzziul principal: o blondă cu buze cucerite de acid hialuronic și un băiețaș care bea bere după bere mai ceva ca în reclame. Și trece o oră, trec două... O franțuzoaică nu mai rezistă, trântește prosopul și dă să plece în cameră. Bărbatu-său aleargă după ea și o oprește. Îi șoptește ceva la urehe, n-am idee ce i-a putut promite, dar o convinge să mai aștepte amândoi pe un șezlong, că sunt mulți dintr-ăștia cu lăsatul prosoapelor și plecatul prin alte părți, așa că locurile se împuținează.

”Dacă nu arunci gunoaie pe jos, poate ajungi în Rai”

Dar pe mine nu mă convinge nimeni și decât să mă apuce iar nervii mai bine plec. Unde? Prin stațiune, așa la pas, pentru că în felul acesta cunoști mai bine un oraș în care salubrizarea este o ironie. Nu, să nu vă gândiți că e mizerie. Dimpotrivă, operatorii ecologici curăță inclusiv spațiile dintre borduri și pavele, doar că mesajele amenințătoare ale Primăriei Sinaia ar merita o înregistrare la OSIM. ”Dacă nu arunci gunoaie pe jos, poate ajungi în Rai”. Eiiii? Deci ori amendă, ori în rai. Bine măcar că ”prin grija primarului Vlad Oprea”, așa cum apare pe o mulțime de chestii de prin oraș, nu sunt trimiși direct în iad cei care aruncă gunoiul. După care vine partea mai puțin metaforică: ”Aruncarea la întâmplare sau depozitarea gunoaielor pe domeniul public se amendează conform HCL 145/2008 cu suma cuprinse între 300 și 700 de lei”. Păi nu puteați să o spuneți direct așa? Bine, dacă v-a căzut prea greu ironia cu raiul, să știți că există și varianta: ”Sinaia e minunată fără gunoaie. Te rugăm să păstrezi CURĂȚEANIA!”.

După alți câțiva pași dau peste fast-food non-stop ”La Puiu”. Și văd că brandurile de dimineață au făcut coadă la ”mâncarea din plastic”. E singurul loc din stațiune unde văd oameni care stau la rând. Păi nu avea dreptate „Cârnăcior” al nostru?... Ce Sinaia...

”Hai în vacanțe
Pe la Saint Tropez
Prin America și prin Africa
Că trece viața
Ragadaga da

Hai în vacanțe
Pe la Saint Tropez
Ia și nevasta, da ia și amanta
Că-i frumoasă viața”.