Regretul unui director de teatru din Botoșani, în oglindă cu ce au vecinii mai săraci

În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache din Botoșani a trecut în revistă realizările importante ale echipei, precum și planurile de viitor. 

 

Actorii acestui teatru au participat în această vară la Festivalul Tradițional Estival de la Brăila. Aici, trupa și spectacolul „Soacra cu trei nurori” s-au bucurat de un real succes.

 

Mai mult decât atât, managerul Marius Rogojinschi  a afirmat că acest festival a avut și alte beneficii.

 

„A declanșat un moment important pentru biografia noastră. Am făcut cunoștință cu trupa teatrului de la Cahul, prilej cu care s-a stabilit o relație de colaborare făcând ca luna trecută să fim invitați la aniversarea teatrului din Republica Moldova. A fost un moment de maximă satisfacție reciprocă care a făcut să-l invităm pe dl director teatrului din Cahul, Gheorghe Mândru”,

Marius Rogojinschi, manager Teatrul de Copii și Tineret Vasilache

 

Directorul instituției culturale din Cahul va sosi în cursul zilei de astăzi la Botoșani pentru a stabili un protocol de colaborare pe viitor între cele 2 teatre.

 

Totodată, managerul teatrului spune că a trăit la Cahul și un regret imens.

 

„Guvernul Ponta a finanțat prin Hotărâre de Guvern construirea unui teatru nou în Cahul cu o valoare totală de 800.000 de euro. Am văzut șantierul teatrului și am stat și m-am gândit că Guvernul României câteodată poate construi teatre, și câteodată nu poate reabilita teatre sau monumente istorice”,

Marius Rogojinschi, manager Teatrul de Copii și Tineret Vasilache

 

Și bineînțeles că aici Marius Rogojinschi se referă la Teatrul Mihai Eminescu dar și la clădirea în care funcționează instituția pe care o conduce și care nu a mai fost reabilitată de decenii.

 

 

download from google play download from apple store