Social democrata Mihaela Huncă are continuitate pe funcția de conducere de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, pe perioadă nedeterminată. Asta după ce a promovat concursul organizat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Inspectorul școlar general a dezvăluit detalii din concursul la care ar fi trebuit în primă fază să aibă trei contracandidați. Mai departe, Mihaela Huncă a arătat și care a fost motivația sa de a obține un punctaj menit să o mențină pe funcția de conducere în continuare: profesorul doctor în istorie Daniel Botezatu, de la Colegiul Național Mihai Eminescu.
Mihaela Huncă: ”A fost un concurs cu un grad de dificultate ridicat, vreau să vă spun că m-am bucurat că județul Botoșani a fost reprezentat foarte bine la acest concurs. Și mă refer aici la calitatea contracandidatului meu care de fapt m-a și motivat”.
Mai departe, Mihaela Huncă a arătat și care a fost motivația sa de a obține un punctaj menit să o mențină pe funcția de conducere în continuare: profesorul doctor în istorie Daniel Botezatu, de la Colegiul Național Mihai Eminescu.
Mihaela Huncă va semna contractul de management imediat ce toate etapele vor fi epuizate.
”Probabil după ce expiră și perioada de contestații pentru toți participanții având în vedere că data de 20 a fost ultima de concurs, după aceea probabil se vor semna contractele de management”, a adăugat social democrata.
Și-au mai exprimat dorința de a participa la examen și profesorii Andreea Suhăreanu cu Corneliu Furtună, ambii descalificați din cauza dosarelor incomplete. Cel din urmă s-a adresat instanței de judecată considerând că asupra sa a fost comis un abuz.
(G.E.)
CITEȘTE: