RECENSĂMÂNT: Botoşani părăsit oficial de zeci de mii de persoane

 

Tot mai mulţi locuitori ai judeţului aleg să-şi facă un rost în alte locuri decât cele natale, fie în alte judeţe mai dezvoltate ale ţării, fie peste hotare unde caută un trai mai bun pentru a scăpa de grijile zilei de mâine. Situaţia pe plan judeţean este una îngrijorătoare în condiţiile în care în decurs de două decenii Botoşani a fost părăsit de aproape 50.000 de localnici.

Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) a dat publicităţii rezultatele definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor efectuat la finele anului 2011. Datele s-au obţinut prin prelucrarea principalilor indicatori statistici colectaţi de recenzorii care au fost angrenaţi în acţiunea de numărare a populaţiei, după perioada de colectare a datelor.
Astfel, potrivit informaţiilor oficiale, în prezent populaţia stabilă a judeţului Botoşani este de 412.626 persoane dintre care 209.440 sunt femei, ceea ce înseamnă că populaţia de sex feminin este majoritară şi reprezintă 50,76%  din cea totală. Cei mai mulţi locuitori ai judeţului provin evident din municipiul Botoşani, adică 106.800 urmat de cel de-al doilea municipiu al judeţului, Dorohoi cu o populaţie de 24.300 de persoane. Pe următoarele locuri se încadrează Flămânzi cu 10.000, iar dintre comunele cu cel mai mare număr de locuitori sunt: Vorona cu 7.500, Mihai Eminescu cu 7.000, Ungureni 6.600. La polul opus cu cel mai mic număr de persoane sunt la: Conceşti care numără 1.800 de săteni precum şi Adăşeni şi Dimăcheni cu câte 1.400.
În anul 1992 populaţia stabilă la nivel de judeţ era de 461.305 persoane, 10 ani mai târziu numărul a scăzut la 452.834 în timp ce, două decenii mai târziu, respectiv în 2011 să ajungă la 412.626 locuitori. Numărul celor care şi-au schimbat domiciliul este de 40.208 persoane în decurs de 10 ani sau 48.679 începând cu anul 1992.
CITEŞTE:
 Suntem mai puţini cu peste 60.000 de botoșăneni – Rezultate recensământ