Judele sancţionat de Camera de Conturi pentru nereguli cu şanţuri la un DJ

 

Administratorul public al judeţului, Radu Judele a fost sancţionat de controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi Suceava cu o sancţiune sub formă de avertisment pentru o serie de nereguli găsite în cazul plăţilor efectuate către Transporturi Auto, constructorul care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea drumului judeţean spre Vorona.

Culmea, sancţiunea a fost aplicată pentru o serie de plăţi care au fost efectuate de Consiliul Judeţean pe perioada în care Radu Judele nici măcar nu ocupa funcţia de administrator public. El a fost însă semnatarul unei inventarieri făcută la finele anului trecut privind investiţia de la respectivul DJ pe baza unui raport întocmit de o comisie care s-a deplasat în teren. Potrivit vicepreşedintelui CJ, membrii comisiei de inventariere ar fi tratat cu superficialitate sarcina pe care o aveau de dus la îndeplinit, astfel că activitatea de recepţie cu corespundea cu decizia de patrimoniu dată de CJ.

„S-a dat un avertisment administratorului, lui Radu Judele dar pentru activităţi pe care nu le avea el în subordine, pentru plăţi care erau făcute până în iunie – iulie. Noi am făcut inventarierea la sfârşit de an şi dânsul îndeplineşte calitatea de ordonator de credite, inventarierea trebuia foarte clar să pună de acord fapticul cu scripticul. Şi aici am un semn de întrebare vis a vis de modul în care şi-au făcut treaba comisiile noastre de inventariere. Practic lui i s-a reproşat faptul că nu a mers în teren să verifice”, a spus Gheorghe Sorescu. Pentru a fi evitate astfel de situaţii pe viitor, membrii comisiilor de recepţie a unor investiţii vor trebui să facă fotografii la faţa locului şi filmări video pe care să le ataşeze la raportul final. În cazul drumului de la Vorona controlorii financiari au depistat că au fost făcute plăţi către constructor fără ca acesta să fi finalizat lucrările prevăzute în caietul de sarcini, în cazul de faţă fiind vorba despre şanţurile de pe margine. O parte din sumă a fost deja recuperată de la Transporturi, cea totală fiind de 370.000 de lei.
CITEŞTE:
 Sorescu uimit: Cred că este cel mai bun raport al Camerei de Conturi la CJ