RECALCULARE pensii: CE sporuri de vechime vor primi pensionarii

Ultima variantă a legii pensiilor, luată în calcul de Ministerul Muncii, conţine şi prevederi referitoare la recalcularea pensiilor, în funcţie de salariile pe care le-au avut foştii angajaţi înainte de anul 2001.

 

„La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lun ar realizat, brut sau net, după ca, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat”, se arată la art. 151 al actului normativ.  

 

Potrivit acestuia, venitul lunar se dovedeşte cu adeverinţă, în cazul în care pensionarul nu poate face dovada venitului lunar urmând să se folosească salariile brute sau nete înscrise pe carnetul de muncă.  

 

„Persoanele care nu fac dovada venitului total lunar (...) beneficiază de majorarea punctajelor lunare, corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în perioada 1 februarie 1975 – 1 aprilie 2001, cu 10%”, se arată în proiect.  

 

Salariile care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare sunt „salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:  

 

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;  

 

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;  

 

c) salariile brutwe, de la 1 ianuarie 1991”.  

 

În ceea ce priveşte sporul de vechime, acesta este stabilit pe perioade, în funcţie de vechime:  

 

a) pentru perioada 1 martie 1970 – 1 septembrie 1983:   - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 – 10 ani;   - 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 – 15 ani; - 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 – 20 ani; - 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 ani;  

 

b) perioada 1 septembrie 1983 – 1 aprilie 1992: - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 – 5 ani; - 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 – 10 ani; - 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 – 15 ani; - 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 – 20 ani; - 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;  

 

c) perioada 1 aprilie 1992 – 1 aprilie 2001: cel înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul de a certifica aceste date.  

 

„De majorarea punctajelor lunare prevăzute la art. 151 beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată la art. 152 din ultima variantă a legii pensiilor, citat de Adevărul.  Potrivit acesteia, pentru recalcularea tuturor pensiilor este nevoie de suplimentarea cu 1.300 de persoane a numărului de angajaţi ai Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

 
download from google play download from apple store