RAZII în două cluburi: Peste 100 de persoane legitimate, mașini verificate, au curs amenzile

Noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 decembrie 2018 a fost una aglomerată la Botoșani.

 

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sprijniţi de lucrători din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, respectiv Serviciul de Acţiuni Speciale au desfăşurat o acţiune de amploare pe raza comunei Todireni, fiind efectuate controale la cele două cluburi situate pe raza localităţii.

 

De asemenea, poliţiştii participanţi au fost însoţiţi şi de specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Direcţia Sanitar-Veterinară şi Direcţia de Sănătate Publică. 

 

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost legitimate 105 persoane şi verificate 12 autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 6 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 13.200 lei de lei.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store