Razie cu jandarmi şi comisari în baruri frecventate de elevi

 

În această dimineaţă, începând cu ora 11.00, jandarmii au executat o misiune în cooperare cu lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani , pentru combaterea  efectelor consumului produselor din tutun, având în vedere că în data de 21 noiembrie se marchează ,,Ziua Naţională fără Tutun”.
Misiunea a constat în efectuarea de controale inopinate la baruri aflate în zona instituţiilor de învăţământ din  municipiul Botoşani, pentru a se urmări vânzarea de băuturi alcoolice şi a produselor din tutun către minori, precum şi amenajarea, ventilarea şi respectarea spaţiilor destinate nefumătorilor.
În urma controalelor efectuate de lucrătorii celor două instituţii la 12 baruri, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la legea nr. 349 din 6 iunie 2002, pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru vânzare de ţigări la bucată, lipsa avertismentului ,,Fumatul este permis” şi ventilaţia necorespunzătoare a spaţiilor.
Au mai aplicate şi 3 sancţiuni contravenţionale însumând 15.000 de lei, conform prevederilor Ordonanţei nr. 21 din 21 august 1992, privind protecţia consumatorului, pentru lipsa afişării denumirii societăţii comerciale, lipsa programului de funcţionare şi neafişarea preţurilor.
CITEŞTE:
 Razie în cartiere şi cluburi, dosar penal pentru un patron de discotecă
[[banner]]