Razie a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor – AFLĂ ce caută

 

Aproape toţi comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au efectuat în cursul zilei de joi, 17 noiembrie 2011 o amplă acţiune de control privitoare la modul de comercializare a ţigărilor. Au participat la acest control şase comisari în frunte cu şeful CJPC, Alexandru Zarug.

Scopul principal al controlului îl constituie o directivă a Uniunii Europene privitoare la ţigările cu tendinţă redusă de aprindere în acest sens Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informând încă din luna februarie a anului în curs despre faptul că atât producătorii, importatorii de ţigarete cât şi vânzătorii cu amănuntul au obligaţia să se asigure că nu vor mai introduce pe piaţă ţigări care nu au tendinţa redusă de aprindere. Termenul stabilit pentru lichidarea stocurilor este data de 17 noiembrie 2011. „Întrucât termenul stabilit pentru scoaterea de pe piaţă a ţigărilor care nu au tendinţă redusă de aprindere expiră astăzi, toţi comisarii sunt în control în municipiu atât la agenţii economici cât şi la distribuitori”, a declarat Alexandru Zarug, comisar şef CJPC.

Într-o primă fază în cazul în care sunt depistate ţigări care nu se încadrează normelor europene, acestea vor fi retrase de la comercializare şi returnate către distribuitori. Ulterior urmează a fi aplicate şi sancţiuni astfel: pentru producători cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei, iar în cazul distribuitorilor în cuantum de 700 şi până la 7.000 de lei. Pentru derularea acestui control, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor a fost dotat cu un aparat de verificare a ţigărilor care nu au tendinţă de aprindere redusă. (G.E.)
Citeşte în acest sens şi:
Ţigări şi valută verificate... cu infraroşu de Protecţia Consumatorilor