Rază de speranță pentru micuții care dormeau cu rândul în sobă: O să pot să îmi fac și temeleVIDEO

Cei 12 copii, din județul Botoșani, chinuiți de sărăcie, nevoiți să doarmă inghesuiți, chiar și în cuptorul de pâine, vor avea o casa nouă, titrează Pro TV.

 

Oamenii cu inima mare i-au ajutat pe copii

 

Oamenii care i-au văzut la televizor, în cadrul campaniei ”Daruiești și Caștigi”, i-au ajutat cu bani, mâncare, și haine. Apoi, preotul din sat, a tocmit o echipă de muncitori, iar familia amărâtă, va avea, în sfârșit, o locuință adevărată.
Micuții din satul Codreni nu vor mai fi nevoiți să doarmă cu rândul în cuptorul cu pâine. Cele două cămăruțe sărăcăcioase în care au crescut până acum, vor rămâne doar un vis urât. În cel mult două luni vor avea o casă încăpătoare.
Andrei Ilaș: ”Asta cred că o să fie camera mea. O să am televizor în cameră, laptop, dacă o să se poată. O să pot să îmi fac și temele. O să fie frumos și pe pereți.


Brândușa Ilaș, mama celor nouă copii: ”Suntem foarte bucuroși ca lumea ne-a ajutat. Le spun bogdaproste și le doresc multă sănătate și să aibă Dumnezeu grijă de ei. Noi o să stăm în bucătărie, iar copiii o să stea în camerele lor. ”Fata cea mare are la rândul ei trei copii mici pe care îi crește cu greu, numai cu sprijinul mamei și bunicii. Ajutorul oamenilor care le-au cunoscut tristă povestea a venit ca o binecuvântare.

Au primit mâncare, jucării, tot ce e necesar în casă


Cristina Vacariu, fata cea mai mare: ”Am primit de-ale mâncării, încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării, pat, masă, ce a fost necesar în casă și nu am avut noi. Nu am avut niciodată ce ne-au adus acum.„


Preotul din sat este cel care a vegheat întotdeauna asupra acestei familii. Înainte îi hrănea pe cei mici când veneau de la școală, dar n-ar fi putut niciodată să le ridice o locuința nouă fără sprijin financiar și din alte părți.
Preotul Gheorghe Găină: ”Am găsit de cuviință să le ridicăm această nouă casă și pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au ajutat cu bani, materiale, alimente. Încă mai este nevoie să le facem o fântână pentru apa curentă în casa, pentru o sobă, o mobilă, un aragaz”.


Mariana Gaină, preoteasa:Cred ca au venit peste 20 de masini. Acum, dragii de ei, au de toate. Se descurca singuri, sa stiti ca nu au mai venit la noi dupa absolut nimic.”
Noua casa are patru camere, bucatarie si o baie si este de trei ori mai mare decat cea in care familia locuieste inca.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

 

 

[[galerie-foto]]

CITEȘTE:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:37787:Soartă cruntă: O familie cu 9 copii trăiește de pe o zi pe alta, mănâncă mămăligă cu ceapă și dorm în soba cu funingine - FOTO & VIDEO]]