Raluca Turcan, atac direct la Marius Budăi: Se face că muncește și de 1 Mai?

Fostul ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, cere o dezbatere serioasă în privința noului proiect al Legii Salarizării, reformă asumată prin PNRR.

 

Botoșăneanca Raluca Turcan spune că România are nevoie de o nouă Lege a Salarizării, bazată pe echitate și meritocrație, astfel încât să nu mai existe situații în care profesorii să aibă venituri mai mici decât persoanele necalificate.

 

„Ce tragere de inimă va avea un tânăr să studieze 5 ani pentru a deveni profesor sau inginer, dacă salariile din alte domenii care nu necesită atâtea studii și sacrificii, sunt mai mari?”, întreabă Raluca Turcan.

 

Mesajul Ralucăi Turcan pentru Marius Budăi:

 

„Am urmărit cu interes referirile din România legate de ziua de 1 mai. Din păcate, marea parte a discuțiilor a fost centrată pe „mini-vacanța de 1 mai”, mici și bere. Nimic despre drepturile celor care muncesc! Am introdus în PNRR un jalon extrem de important care, dacă nu va fi respectat, va conduce la agravarea situației legata de salarizare, echitate, bunăstare prin muncă. Este vorba de reforma salarizării. Avem nevoie de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate și meritocrație.

 

Personal, îmi doresc să nu mai văd profesori care au venituri mai mici decât persoanele necalificate! Nici angajați dintr-un domeniu care câștiga aceiași bani lună de lună, indiferent de performanțele individuale și de ceea ce produc efectiv în fiecare lună. Unii muncesc cât pentru șapte, în timp ce alții dorm în post fără să riște la final de lună să ducă mai puțini bani acasă. Cum putem încuraja performanța, progresul și evoluția fiecărui om dacă nu valorificăm munca fiecăruia la justa valoare? Ce tragere de inimă va avea un tânăr să studieze 5 ani pentru a deveni profesor sau inginer, dacă salariile din alte domenii care nu necesită atâtea studii și sacrificii, sunt mai mari?

 

Avem nevoie de o dezbatere serioasă pe aceasta temă. Ministerul Muncii este pregătit să lanseze acest proiect în dezbatere publică? Sau se face că muncește și de 1 Mai?”.