Raluca Turcan acuzată de o deputată de Botoşani că îi fură ideile: Ambalaj de lux

 

Relansarea astăzi la Botoşani de către deputatul Raluca Turcan a ideii privind transformarea programului lapte şi corn într-o masă caldă a provocat o reacţie extrem de critică a PP-DD – istei Liliana Mincă. Aceasta susţine că vicepreşedintele naţional al PDL nu a făcut decât să copie o propunere mai veche a PP-DD și să o livreze presei în... ambalaj de lux.
Liliana Minca plagiat Raluca Turcan

"Să le «împrumute» și să-și atribuie drepturi de autor"

Lidera PP-DD Botoşani aminteşte că încă din ianuarie – februarie a formulat ideea referitoare la alimentaţia şcolară, propunând chiar și un amendament legislativ în această privință.
„În altă ordine de idei, ne bucurăm că deputatul Raluca Turcan împărtășește aceleași principii cu noi, dar considerăm că unor politicieni nu ar trebui să le fie rușine să spună că agreează ideea sau ideile altor politicieni, mai ales când sunt în interesul comunității. Cu atât mai puțin să le «împrumute» și să-și atribuie drepturi de autor”, a afirmat Liliana Mincă.

Şi Ponta i-ar cam plagia nişte iniţiative

Parlamentară speră ca, după clarificarea acestui aspect, PDL va sprijini şi mai departe „acest demers al PP-DD” privind înlocuirea laptelui și a cornului în școli, mai ales că ambele deputate sunt originare din Botoşani. „Mai mult chiar, ne bucurăm că, deși amendamentul propus de deputatul Liliana Mincă a fost respins inițial, de curând însuși dl prim-ministru Ponta a declarat că programul laptele și cornul trebuie înlocuit. Altfel spus, se pare că, în final, vocea poporului s-a făcut auzită la București, prin deputatul Liliana Mincă”, a mai spus Liliana Mincă.
Şefa PP-DD Botoşani se bucură și pentru ”preluarea” de către premierul Victor Ponta a unei alte propuneri de-a sa, cea privind necesitatea introducerii în școli a manualelor în format digital.
CITEŞTE ŞI:
 Raluca Turcan la Botoşani : vouchere de after shcool & gradaţii de merit politizate