Medicul Ramona Guraliuc, șefa Unității de Primiri Urgențe (UPU) a fost la București pentru a prelua aparatul performant.
A fost acordat prin Fundația SMURD de „părintele” acestui serviciu, Raed Arafat și urmează să deservească ambulanța de terapie intensivă mobilă.
„Așa cum serviciul de urgență a primit dotări și lucrăm cu aparatură de ultimă generație, vrem să ne mândrim și cu acest aparat ecograf și este utilizat pentru mașina de terapie intensivă mibilă pe care cu mândrie spun că Botoșaniul o are în regim de 7/7 zile și 24 de ore din 24. Mergem la intervenții grave și ne ajută să punem diagnostice și să efectuăm tratamente pentru pacienții care solicită un echipaj cu medic specializat”,
dr. Ramona Guraliuc, șefa Unității de Primiri Urgențe (UPU)
Aparatul poate fi conectat la un telefon sau tabletă iar în cazul pacienților care au multiple traumatisme și care pot fi evaluați în ambulanță.
Rezultatele sunt transmise către medicii specialiști din Spitalul Județean Mavromati care se pun astfel la curent cu starea pacientului, în timp ce acesta este încă pe drum, spre unitatea medicală.
„Ne ajută să punem un diagnostic de certitudine în momentul în care avem sânge în cavitatea abdominală sau dacă avem o acumulare de lichid pericardic. Este un aparat ecografic cu toate proprietățile pe care le are un aparat în dotarea serviciului UPU sau aparatului de ecografie care se găsește în secția de radiologie”,
dr. Ramona Guraliuc, șefa Unității de Primiri Urgențe (UPU)
Pentru serviciul de terapie intensivă mobilă urmează a fi alocat și un analizor care permite analiza sângelui, direct din ambulanță.
Mai multe detalii despre acest aparat puteți afla în materialul video de mai jos