Radu Judele este administrator public „pe jumătate” la CJ

 

Funcţia de administrator public al judeţului înfiinţată de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a fost scoasă la concurs luni, 6 august 2012. Unicul aspirant pentru această funcţie a fost Radu Judele, venit de la CJ Iaşi.

Prima probă din concurs s-a desfăşurat luni de la ora 10:00, subiectele fiind pregătite de comisia de evaluare care a fost formată din vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Radu Ţurcanu şi viceprimarul Viorel Iliuţă. „Am corectat lucrarea d-lui Judele, dumnealui a obţinut nota 9.08, în aceste condiţii mâine de la ora 10 va avea loc proba de interviu”, a declarat Gheorghe Sorescu. În cazul în care va promova concursul Radu Judele va ocupa funcţia de administrator public a judeţului prin contract de management, el fiind transferat la Botoşani de la Consiliul Judeţean Iaşi unde ocupa funcţia de director la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP)
Citeşte şi:
Meci Flutur-Ţurcanu pe mandatar special : Să îi aprobăm de câte ori să aprindă becul – VIDEO