Pericol de incendiu la Biserica de la Cimitirul Pacea

 

Un fumător neglijent a incendiat, duminică seară, o toaletă, amplasată în spatele Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din cimitirul Pacea al municipiului Botoşani. Incendiul a fost observat, puţin înainte de ora 21.00, de un trecător, care a solicitat ajutorul pompierilor.
În sprijin a venit un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din toaleta construită din lemn, existând pericolul ca flăcările să se extindă la lăcaşul de cult. Incendiul a fost stins înainte de a produce pagube materiale importante.
Zi de foc pentru pompierii botoşăneni
Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în ziua de 5 august 2012, să intervină în 22 de situaţii de urgenţă ( cinci incendii şi 17 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical). În două situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani de către cetăţeni sau membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.