Putea să-i rupă piciorul! Arbitrul și-a schimbat decizia când s-a apropiat de Florescu - FOTO

În timpul partidei FC Botoșani - Academica Clinceni, Vladimir Gogov a avut o intrare „la rupere” în minutul 53 și a fost eliminat.

 

Bulgarul transferat de Clinceni în această iarnă s-a dus cu talpa direct pe tibia lui Eduard Florescu.

 

Piciorul mijlocașului de la Botoșani era pe pământ, astfel că intrarea putea avea urmări dramatice pentru elevul lui Marius Croitoru.

 

O intrare de neînțeles, mai ales că faultul s-a produs la mijlocul terenului și nu avea legătură cu o fază importantă de joc, potrivit gsp.ro.

 

„Centralul” partidei, Andrei Antonie, i-a arătat inițial doar cartonașul galben lui Gogov.

 

După ce a văzut piciorul lui Florescu, arbitrul și-a revizuit decizia și l-a eliminat pe fotbalistul oaspeților.

 

 

 

 

Din fericire, Florescu a putut să revină în teren, fiind schimbat abia câteva minute mai târziu, cu Andrei Tîrcoveanu.

 

 

(Foto: gsp.ro)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store