Puşi la cerşit de propria mamă

 

În vremuri de criză cerşetoria a devenit o profitabilă afacere de familie pe străzile Botoşaniului, anunţă Somax TV. Tot mai multe familii de romi îşi scot copiii la colţ de stradă, îmbrăcaţi sumar şi cu hrană pe sponci, pentru a implora mila trecătorilor. Astăzi dimineaţă poliţiştii comunitari au descoperit doi minori, de 10 şi respectiv 13 ani care cerşeau, cântând la fluier, pe Pietonalul Unirii în timp ce mama acestora stătea liniştită şi îi supraveghea, pe o bancă din vecinătate. copiiFemeia şi-a adus copiii la cerşit pe meleagurile botoşănene tocmai de la Iaşi. Ea dă vina pe criza economică, care a obligat-o să îşi scoată micuţii la întins mâna pe străzi. Deşi gerul a început să se facă simţit, pentru a stârni mila trecătorilor copiii erau îmbrăcaţi sumar, de răceală protejându-i în opinia mamei, originea etnică a acestora. Nu de aceeaşi părere au fost şi poliţiştii comunitari, care doar o vor amenda pe femeie pentru că şi-a scos copii în ger la cerut. Cei doi copii vor fi cazaţi la adăpostul de noapte până vor părăsi judeţul către alte locaţii unde vor fi puşi cu siguranţă din nou la cerşit. Acesta este al treilea caz de copii puşi la cerşit de părinţi depistat de poliţiştii comunitari  în ultimele două zile.