Pumni în loc de Mărțișor, NU a respectat nici ordinul de protecție cerut de soție

Botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore pentru violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 53 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 1 martie, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi agresat-o pe soția sa, motiv pentru care, în aceeași zi, față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe care nu l-ar fi respectat, încercând să contacteze persoana vătămată.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus.