PUB-ul lui Diaconu de la Modern Calor rămâne îngropat… în sala cazanelor

 

Odată cu schimbarea structurii de conducere a societăţii Modern Calor pe ideea înfiinţării unui PUB în fosta sală a cazanelor s-a aşternut un strat gros de praf. Iniţiativa gândită în detaliu de fostul director general Ion Diaconu, nu pare să îl extazieze prea mult pe succesorul său.

Ion Diaconu anunţa vara trecută că vrea ca în fosta sală a cazanelor de la Modern Calor să deschidă un local care să ofere botoşănenilor ineditul care lipseşte la nivel local la acest capitol. Ideea care părea realizabilă la acel moment şi stârnise oarece valuri în încântare este dată uitării în prezent când odată cu înlocuirea directorului s-au schimbat şi priorităţile. „Noi ne axăm pe activitatea de furnizare a energiei termice şi electrice nu intrăm pe partea alimentaţiei publice deocamdată. Facem concurenţă celor care sunt pe zona asta”, a declarat Florin Sandu, directorul societăţii Modern Calor.Ion Diaconu a fost păstrat în conducerea societăţii de furnizare a energiei termice în sistem centralizat pe funcţia de director tehnic.
CITEŞTE:
„PUB la Modern Calor?  Diaconu: De ce nu?!”