La mijlocul săptămânii, PSD și-a lansat programul de guvernare, dar a prezentat și echipa care a lucrat la elaborarea documentului. Neoficial, potrivit surselor Hotnews.ro, echipa prezentată este de fapt Guvernul din umbră al PSD, iar premierul acestuia este Sorin Grindeanu.
Printre prezumtivii membri ai ipoteticului Cabinet Grindeanu se află și Marius Budăi, care ar urmă să revină pe postul de ministru al Muncii.
Nominalizarea acestuia nu ar trebuie că constituie o surpriză în condițiile în care, deși deputat de Botoșani și candidat pentru un nou mandat, fostul director al Casei Județene de Pensii abordează în spațiul public aproape în exclusivitate teme naționale, nu și nu locale.
De altfel, parlamentarul a și refuzat să candideze la alegerile locale tocmai fiindcă își dorea un nou mandat de deputat.
El a fost ministru al Muncii timp de aproximativ un an, în Guvernul Dăncilă.
Printre cei care ar deveni miniștri, în cazul în care PSD va câștiga majoritatea și va forma noul guvern, se află și Victor Negrescu, un mai vechi colaborator la PSD Botoșani.
Premier Sorin Grindeanu
Sănătate: Alexandru Rafila (Florin Bodog, Florin Buicu)
Educație: Leonard Azamfirei (Mihnea Costoiu)
Externe: Titus Corlățean
Agricultura: Daniel Botaniu
Apărare: Mihai Fifor
Cultură: Lucian Romașcanu
Mediu: Lucian Simion
Justiție: Robert Cazanciuc
Fonduri UE: Victor Negrescu (Roxana Mânzatu)
Munca: Marius Budăi
Dezvoltare: Daniel Suciu
Digitalizare: Alexandru Petrescu
Economie: Radu Ștefan Oprea
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL