După mai bine de doi ani de zile în care social democrații botoșăneni au evitat conferințele de presă, vineri s-a revenit asupra acestui lucru.
Nu se știe dacă decizia a venit de la București și are legătură cu îndemnul opoziției prin Ludovic Orban de a se ieși public pentru critici la adresa partidului de guvernământ și a reprezentanților săi din teritoriu.
Cert este că, începând de astăzi la PSD Botoșani vor avea ieșiri publice săptămânale. Anunțul a fost făcut de Doina Federovici, președintele Organizației Județene.
„În următoarele două luni de zile ne vom pune de acord dacă ne întâlnim săptămânal sau o dată la două săptămâni. Obiectul conferinței de astăzi îl reprezintă investițiile care privesc județul Botoșani. Ce s-a întâmplat bun în județul nostru de la începutul anului și tot ceea ce s-a întâmplat anul trecut”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
La conferința de presă au venit o parte dintre parlamentari, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean și viceprimarii de la Primăria Botoșani.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: