Protestul de la Mihălășeni: utilajele trimise urgent au stricat drumul mai rău – FOTO

Inițiatorul acțiunii care a avut loc duminică la Mihălășeni a povestit pe blogul său de unde a pornit ideea inițierii acesteia dar și care au fost efectele imediate ale protestului. Adrian Bolocan a rămas uimit mai ales de frica de ccare sunt stăpâniți cetățenii și care este principalul motiv pentru care prezența la astfel de evenimente nu este într-atât de numeroasă pe cât ar trebui. Iată povestea acțiunii de la Mihălășeni:

 

Lumea se teme de protest

Chiar dacă am scris mai des în ultima perioadă, nu am avut așa mult timp liber precum poate a părut. Am avut multe lucruri de făcut, printre care și un protest. Despre experiența protestului vreau să discut de fapt.
Lumea se teme de protest. La fel și autoritățile

 

Scopul protestului a fost acela de a atrage atenția asupra stării proaste pe care drumul DJ 294 o prezintă. O parte din DJ 294 de fapt, de la Mihălășeni (acolo unde locuiesc acum) până în Dângeni. Am vrut să arătăm că nu mai vrem ca drumul ăla să fie atât de prost, că nu mai suportăm și că ne dorim un drum mai bun, asfaltat. De unde a pornit ideea?

 

La o bere.

 

De fapt, ideea nu a pornit de la mine, ci de la un prieten. El mi-a cerut să ajut și n-am putut să zic nu. Asta pentru că drumul respectiv e o problemă și pentru mine. De fapt, pentru toți locuitorii din mai multe comune învecinate. Și chiar dacă nu sunt o persoană foarte publică, mai deloc influentă în zonă, știam că pot să ajut. Pe partea de online desigur.

 

Am făcut comunicate de presă, postări pe Facebook în mai multe grupuri ale comunităților din zonă dar și pe pagina comunei pe care o administrez. Și așa am reușit să ne facem auziți în prim pas. La scurt timp, pe drumul respectiv erau deja utilaje. Din păcate însă treburile se făceau la fel ca până acum: prost. O lamă, îndrepta drumul de pământ, urmând ca la prima ploaie să fie distrus iar.

 

La ora 8 era deja primul utilaj. La 11 apărea și primul lucrător cu lopata. Ora 16:30 și încă erau acolo și probabil că au mai stat până seara. Au lucrat și pe 1 decembrie, atât de patrioți au fost.

 

Ordinul e ordin.


Din păcate la scurt timp au apărut și problemele. Am repetat săptămâna asta mai mult ca niciodată faptul că protestul nu are culoare politică. Nu sunt în vreun partid, nici celelalte persoane care au ajutat la organizare. Simpli oameni care plătesc taxe și care au vrut ca banii lor să fie folosiți pentru beneficiile lor. Drumuri bune în acest caz.


Când își bagă dracul coada… devine dificil

 

De drumul respectiv se face responsabil Consiliul Județean. Acolo am înțeles că majoritatea ar fi PSD-istă, nu că aș avea ceva de spus în legătură cu asta. Cred însă că PSD-ul are mari probleme de imagine în perioada aceasta și, fiind campanie electorală, nu și-au permis un protest care să le strice imaginea și mai rău.

 

Am ajuns în comuna Dângeni să scoatem autorizația, iar autoritățile de acolo făceau deja primii pași în spate. Deși făcusem o cerere cu ceva timp înainte, pe ultima sută de metri au dat înapoi. Nu au avut de ales și ne-au oferit autorizația respectivă. În celelalte două comune (Mihălășeni și Dobîrceni a fost bine). Culmea e că Dl. primar din Dîngeni a organizat și el un protest pentru a critica o anumită parte a DJ 294, deși acum strada principală a comunei d-lui arată ca după război. În fine.


Repet: lumea se teme de protest

 

Am insistat mult că nu avem treabă cu niciun partid. Nu vrem să înjurăm culori. Noi vrem doar ca drumul respectiv să fie reparat, de către oricine. Ideal ar fi să dea mâna cele două mari partide și să facă fiecare câte jumătate de drum. Vorbesc despre scenarii SF.

 

La fel ca în orice altă localitate, și aici sunt persoane de la diferite partide. Se pare că s-a insistat mult ca oamenii să-și vadă de treabă. Văzând asta, mă întreb cât de dificilă a fost realizarea Revoluției din `89. Și au fost mulți oameni care au stat acasă tocmai din cauza presiunilor politice. Păcat. Cred că un drum mai bun ar fi avantajat pe toată lumea, indiferent de culoarea politică.

 

Astfel, cred că dacă protestul ar fi avut loc în afara campaniei, ar fi fost mai mulți participanți.


Organizatorul primește sigur și el ceva… ori cel puțin are o vină

 

Se pare că pentru a-ți cere drepturile, trebuie să primești ceva. Așa există impresia. Cât am vorbit cu lumea, mulți dintre ei aveau o atitudine de genul sigur primește ăsta ceva bani. Ciudat. Din păcate însă există foarte puțini oameni cu inițiativă, iar când apare unul, e considerat nebun, ori pe interes.

 

La fel de grav este însă faptul că lumea trăiește cu impresia că nu se poate sau că e bine și așa. Culmea, după ce am pornit ideea de protest iar oamenii au început „să lucreze” la drum, stricându-l mai rău de fapt mai ales că a plouat și nins imediat după, am primit reproșuri de genul ați stricat drumul, v-ați trezit voi cu protestul. De fapt, voiam doar un drum mai bun.


Și totuși a fost bine

 

Aproximam 100 de mașini care vor participa. Au fost în jur de 70. Recunosc, eram fericit dacă veneau măcar 50, mai ales după ce am văzut problemele care apar. A fost și presa, au apărut știrile pe internet, sper să apară și la TV. Cred că ne-am făcut auziți.

Am învățat multe.

Așteptăm rezultatele acum. Iar dacă nu vor apărea, vom protesta iar.

 

(Sursa – AdrianBolocan.ro)