Protest în zorii zilei, oameni uzi până la piele: Au niște riscuri enorme, le știm? - GALERIE FOTO

Nici măcar ploaia care cădea în rafale joi dimineață, în jurul orei 7:30, nu i-a oprit pe cei aproximativ 50 de salariați de la Oficiul Județean de Poștă (OJP) de la Botoșani să se revolte în stradă.

 


"Conducerea companiei nu a găsit nici o soluție"

Așa cum au anunțat, oamenii s-au adunat la acțiunea de pichetare la ora stabilită. Cu umbrele şi șepci, protestatarii s-au aliniat lângă pereții OJP Botoşani și strânși unul lângă celălalt pentru a se mai proteja cât de cât de ploaia deasă au dorit să arate că le-a ajuns cuțitul la os.
”Vom continua acțiunile conform calendarului anunțat. Pentru parte dintre cele mai importante revendicări nu s-a găsit deocamdată nici o soluție și anume angajarea de personal pe posturile vacante, creșterea salariilor în Poștă începând cu data de 1 iunie cu procentul inflației acordat în sumă fixă și creșterea lunară a veniturilor. Pentru aceste trei revendicări conducerea companiei nu a găsit nici o soluție până în momentul de față”, a declarat Constantin Ispir, lider Sindicatul Lucrătorilor din Poșta Română, Filiala Botoșani.

Se prefigurează o grevă a foamei

În continuare, sindicaliștii și conducerea companiei vor avea o nouă rundă de negocieri și în funcție de rezultate, se va lua decizia pasului următor din calendarul de proteste și anume intrarea în greva foamei a liderilor sindicali de la toate filialele din țară.
”Problema din punctul nostru de vedere, al Blocului Național Sindical, este una tranșantă: Guvernul a numit această conducere la nivel național, el trebuie să fie mediator. Chestia e că nu mai trebuie oprită nici o acțiune de protest până la finalizare pentru că, dacă dă un termen de câteva luni ca să găsească o soluție, înseamnă că aia nu este o conducere viabilă”, a comentat situația și Vasile Chiru, președintele BNS.

"Merg cu un spray paralizant în buzunar, expirat"

Liderul sindical a mai spus că nu-și explică cum o companie fără datorii, care era pe profit, să aibă o astfel de cădere din momentul în care a fost preluată, în urmă cu doi ani, de actuala conducere de la centru. Mai mult, sindicaliștii susțin că și măsurile de siguranță ale poștașilor sunt de tot râsul.
”Acești oameni au niște riscuri enorme, le știm nu? Merg cu un spray paralizant în buzunar expirat. Ce face o femeie cu spray-ul acela? Sunt atâția tineri care nu au serviciu și care te așteaptă la drumul mare. Haideți să ne gândim la acești oameni”, a încheiat Vasile Chiru.
Nu în ultimul rând, liderii sindicali au dorit să se delimiteze de politică și oameni politici și au declarat că aceste acțiuni de protest sunt dedicate exclusiv Guvernului României.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Revolta de la Poștă continuă: Ziua Z stabilită pentru 19, poștașii se delimitează de Ponta