Lipeşte sute, mii de afişe într-o campanie şi dezlipeşte şi mai multe de la PSD.
Adună alţi tineri la fel de creduli în jurul său, o mai pun de-un miss, de-o socializare şi după câţiva ani la juniori vrea să joace şi el în „echipa mare”.
Dar vai! Află că trebuie să mai aştepte. Şi mai bagă la afişe, miss-uri şi alte dintr-astea încă patru ani.
La un moment dat pare că îi vine şi lui rândul. Dar ce ghinion, pierde la golaveraj. Şi nu poate accepta că idolul său l-a vândut ca la piaţă.

Şi continuă să îl venereze iar şi iar. Unii colegi îl părăsesc fiindcă îşi dau seama că sunt luaţi de fraieri. Dar el continuă… Continuă până când idolul său i-o mai trage o dată şi bine, ca să-l ţină minte.

Şi atunci se trezeşte din vis, realizează că de fapt trăieşte un coşmar şi că toate poveştile cu neamul Brătienilor, cu Radu Câmpeanu, cu Mircea Ionescu-Quintus, exact asta sunt: nişte poveşti în spatele cărora oamenii mari îşi învârt cărţile până ce ies aşa cum trebuie.

Şi, ca de obicei, le-au ieşit din nou. Şi nu, nu este nici o problemă, găsesc mereu şi mereu alt fraier fiindcă la PNL, pe lângă preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, preşedinte la femei, preşedinte la pensionari, există şi postul prostului de serviciu.