Postul de director economic de la Primărie disputat de două doamne și un privat într-un damf de secretomanie

De pe data de 1 octombrie 2016, Primăria municipiului reședință de județ are un director executiv al Direcției Economice definitivat prin concurs. La București au plecat pentru a se înscrie la concurs trei economiști de la Botoșani.

 

În final, noul director economic al Primăriei confirmat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), la concursul care a avut loc pe data de 21 septembrie 2016, a fost Mirela Elena Gheorghiță.

 

”Am participat la un concurs, sunt aceeași persoană ca întotdeauna. Concursul a fost în data de 21 septembrie, la București, la ANFP”
Mirela Gheorghiță, director economic Primăria Botoșani

 

Geanina Bulmagă nu s-a înscris la concurs.

 

Au făcut-o în schimb, un contabil șef din domeniul privat, de la o fabrică de confecții și o tânără de a Serviciu Public Local de Asistență Socială (SPLAS).

Aflarea persoanelor care au cochetat cu ideea de a participa la concurs a fost o adevărată peripeție. După nici mai mult, nici mai puțin de 13 apeluri formate la ANFP și nu numai, după câteva ore s-a aflat și cine sunt cei care ar fi concurat-o pe Mirela Gheorghiță.

Cei doi sunt Munteanu Corneliu Valeriu și Pavliuc Nicoleta Florentina (foto).

 

Dată fiind încrâncenarea de care a dat dovadă pentru a nu se afla că a participat la concurs angajata SPLAS-ului, se prea poate să fi fost și o serie de jocuri de culise. În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Pavlic Nicoleta Florentina de la SPLAS a refuzat categoric să-și comenteze intenția de participare la concurs. Ba chiar s-a arătat iritată de faptul că îi sunt adresate întrebări.

Cert este că atât ea cât și Munteanu Corneliu Valeriu nu s-au mai prezentat la proba scrisă a concursului.

 

”A fost foarte mult de învățat. Presupun că au renunțat în momentul în care au văzut. Comisia a fost de la București și eu nu am avut de unde să știu cine sunt acele persoane”
Mirela Gheorghiță, director economic Primăria Botoșani

 

Noul director economic al Primăriei Botoșani a obținut la proba scrisă 74 de puncte și la proba de interviu 86, fiind declarată admisă. În cazul în care nu ar fi promovat acest concurs, Mirela Gheorghiță ar fi cerut transferul la Prefectură.

 

Din comisia de concurs de la Botoșani au făcut parte Petru Obreja, auditor în Primărie, Dumitru Neamțu, directorul adjunct al Direcției de Impozite și Taxe Locale (DITL) și secretarul Ioan Apostu.

Mirela Gheorghiță ocupa postul de șef serviciu contabilitate, funcție care cel mai probabil va fi scoasă la concurs. În cursul zilei de ieri, deși tocmai a promovat un concurs pe o funcție importantă de conducere, Mirela Gheorghiță a refuzat să fie fotografiată de jurnaliști.