Promisiune de sărbători: Săveni va avea garantat sută la sută gaz şi apă

 

Primarul de Săveni este cât se poate de optimist în privinţa racordării urbei la reţeaua de utilităţi. Ralu Tîrzioru promite locuitorilor că în maxim şapte ani oraşul va avea alimentare cu gaz.
gaz la saveni
Potrivit edilului şef, extinderea reţelei cu gaz a judeţului de la Botoşani şi până la Săveni a fost introdusă în strategia Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est pentru perioada 2014 – 2020. „Aducţiune şi distribuţie gaze naturale în oraşul Săveni” se intitulează investiţia în cauză, a cărei valoare estimată se ridică la 2,6 milioane euro.
„Săveni va avea garantat sută la sută gaz şi apă. Noi am făcut toate demersurile”, afirmă Relu Tîrzioru, primarul oraşului Săveni.
[[banner]]
Acesta susţine că ar urma să se creeze o asociaţie de dezvoltare intercomunitară pe modelul celei de pe lângă SC Nova Apaserv SA, care să includă toate comunele de pe traseul conductei, de la Botoşani şi până la Săveni. Suma necesară investiţiei ar urma să fie procurată din fondurile europene pentru mediu din perioada 2014 – 2020.
Cât despre apa potabilă, proiectul de peste o sută milioane euro accesat de Consiliul Judeţean Botoşani prevede construcţia unei magistrale de alimentare a Săveniului din Prut. Deocamdată doar teoretic apa furnizată la Săveni este potabilă. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Anunţ oficial : reţeaua de gaz se extinde în Răchiţi şi la periferia municipiului