Procurorii DNA vor să-l bage pe patronul de la Tex la pușcărie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a arestării preventive în cazul omului de afaceri din Botoșani, Viorel Dănuță.
 

 

Administratorul mai multor societăți comerciale din Botoșani este cercetat cu privire la săvârșirea unui număr de trei infracțiuni în deja celebrul dosar al păcănelelor. Procurorii DNA au înaintat solicitarea către Curtea de Apel Suceava.

În referatul procurorilor se arată că Dănuță Ștefan Viorel a încălcat cu rea-credință, obligația instituită de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 1596/24.11.2015, aceea de a nu comunica cu ceilalți inculpați, suspecți și martori din dosar sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect.

De asemenea, din acțiunile întreprinse de inculpat, în ceea ce privește încălcarea acestei obligații, a rezultat intenția reală a acestuia de a deține controlul asupra unor categorii de persoane audiate în prezenta cauză.
Mai mult, așa cum rezultă din probatoriul administrat, măsura arestului la domiciliu nu a fost de natură să determine schimbări în comportamentul inculpatului Dănuță Ștefan Viorel, acesta continuând să identifice noi oportunități de a exploata în continuare aparate de jocuri de noroc, activitate cu prilejul căreia a comis infracțiunile de corupție investigate în prezenta cauză.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spun procurorii DNA. (G.E.)