Procesul Uvertura Mall aproape de un FINAL (ne)așteptat – Moment cheie la Tribunal, șefii Primăriei Botoșani AUDIAȚI de instanță

Procesul început la Tribunalul Botoșani, în baza unei anchete a DNA Suceava cu privire la redevența calculată pentru Uvertura Mall, este pe final. Marți, 19 februarie 2019, au dat declarații în instanță persoanele care au calitate de inculpați în acest dosar. Marele tăcut al zilei a fost primarul Cătălin Flutur, singurul căruia nu i s-a auzit vocea.

 

Termen cu audieri VIP 

 

 

În linii mari, ancheta a plecat de la faptul că pe perioada în care s-au efectuat lucrări la mall, redevența plătită de constructor către Primărie a fost de doar 4,6 lei/mp în loc de 77 lei/mp, cât ar fi fost stabilit în contractul inițial încheiat între părți.

 

Procurorii au calculat astfel un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de lei, rezultat din această diferență. Avocații apărării dar și acuzații deopotrivă au arătat că redevența plătită de ORICE constructor este diferențiată la stadiul de organizare de șantier față de cel de exploatare efectivă a obiectivului, oricare ar fi destinația lui.

 

Au fost trimiși în judecată primarul Cătălin Flutur, secretarul suspendat al Primăriei Ioan Apostu, managerul public Adriana Zăiceanu, Cezar Puiu, șeful suspendat al Serviciului Patrimoniu, precum și fostul jurist, Mihaela Gontineac, avocat în prezent.

 

Primarul în ”silenzio stampa”

 

Ieri, la Tribunalul Botoșani au dat declarații toți cu excepția primarului Cătălin Flutur. De altfel, un cuvânt extrem de greu l-a avut expertul angajat de apărare, care în raportul de evaluare a arătat că nu există prejudiciu cauzat Primăriei Botoșani de către constructorul care a făcut mall-ul, adică SC Moldova Universal SA.

 

 

De departe, cel mai limpede în declarațiile date instanței a fost secretarul Ioan Apostu, care în doar zece minute cât a vorbit a reușit să explice logica din punct de vedere legal a diferențierii redevenței de la Uvertura Mall.

 

Ioan Apostu a arătat că în calitatea sa de secretar al Primăriei Botoșani avea atribuții să acorde aviz de legalitate, dar și să contrasemneze Hotărârile de Consiliu Local sau să refuze contrasemnarea acestora, atunci când erau considerate nelegale.  

 

Primăria a avut de câștigat din construcția mall-ului 

 

În cazul mall-ului, a arătat că redevența inițială era pentru perioada de exploatare, adică după finalizarea lucrărilor și startul efectiv al producerii de venituri de către complexul comercial.

 

„Am încercat să determin dacă există acte normative în domeniu care să reglementeze modul de calcul și de plată a redevenței. Am constatat că în materia concesiunilor, administrațiile locale au competență absolută în această materie. Nu există norme tehnice pentru calcularea redevenței”,

Ioan Apostu, secretarul suspendat al Primăriei Botoșani.

 

Ba, mai mult decât atât, Consiliul Local Botoșani, aproape în fiecare legislatură a aprobat redevențe diferențiate la diferite obiective construite sau modernizate de la Botoșani. La Palatul de Justiție de exemplu, când s-au efectuat lucrările, redevența a fost zero, ca după finalizare să fie calculată pentru clădire cu destinație birouri. Constructorul care a ridicat spațiile comerciale de pe Platoul B al Pieței Centrale a achitat o redevență redusă pe perioada lucrărilor, care a fost mărită la momentul desfășurării efective de activități comerciale.

 

SINGURA reglementare prevăzută de lege obliga Primăria să stabilească o redevență prin care în termen de 25 de ani să recupereze valoarea de pe piață a terenului de sub Uvertura Mall. Ori în cazul de față, expertul a calculat o valoarea de 300 de euro/mp, mult peste valoarea celorlalte terenuri din zonă, valoarea terenului urmând a fi încasată de municipalitate în mai puțin de 15 ani de zile. Aspect din care rezultă clar că nu există vreun prejudiciu cauzat patrimoniului Primăriei. Dimpotrivă.

 

Atribuții de serviciu contestate de procurori

 

Ioan Apostu a mai arătat că Hotărârea Consiliului Local pentru care s-a ajuns la acest proces a fost trimisă și la prefect pentru aviz de legalitate, însă nu a fost atacată în instanța de contencios administrativ. Mai mult, la un an distanță contractul a fost auditat de Camera de Conturi Botoșani fără să fie găsită vreo clauză cu efect negativ pentru Primărie.

 

Cezar Puiu a arătat în fața instanței că doar și-a îndeplinit atribuțiile din fișa postului, așa cum prevedea legea, fără să fie exercitate presiuni asupra sa din partea conducerii Primăriei sau a altor factori externi, la întocmirea raportului de specialitate.

 

Mihaela Gontineac a avut cea mai lungă declarație care a fost în linii mari în înșiruire de acte normative care au stat la baza stabilirii redevenței diferențiate pe perioada construcției și după.

 

Adriana Zăiceanu a depus un memoriu semnat la dosar, însă a luat și cuvântul și practic a avut o poziție similară cu a celorlalți judecați în acest proces.

 

Instanța a acordat un ultim termen pentru data de 21 martie, când vor fi prezentate concluziile finale ale părților din proces după care cel mai probabil cauza va rămâne în pronunțare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: