Procese câștigate de doi botoșăneni surprinși în ipostaze rușinoase de polițiștii locali

Sancțiunile aplicate de echipajele Poliției Locale au fost transformate de magistrați în „avertismente”.

 

Indignare sau empatie?

 

Un articol publicat de Botoșăneanul: „Un domn la costum surprins când urina pe brazii din centrul municipiului Botoșani – FOTO&VIDEO”, a stârnit în mediul virtual reacții de simpatie pentru bărbatul care a fost surprins când își făcea nevoile fiziologice pe domeniul public.

 

Iar explicația ar fi fost faptul că în municipiul Botoșani nu există suficiente toalete publice.

 

De altfel asta a considerat și instanța de judecată în două dosare care au ajuns pe rolul Judecătoriei Botoșani și în care, sancțiunile cu amendă aplicate de Poliția Locală pentru fapte de natură să aducă indignarea cetățenilor, au fost înlocuite cu „avertisment”.

Ultimul dintre procese a avut loc anul trecut.

 

Amenzile au continuat și anul acesta.

 

„În ultimele două luni au fost sancționate 11 persoane surprinse făcându-și nevoile fiziologice pe domeniul public iar cuantumul total al amenzilor este 2.800 lei”,

Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale

 

Cele două persoane amendate au explicat în instanță că au fost nevoite să recurgă la gesturile lor din cauza problemelor de sănătate dar și având în vedere că nu au avut la dispoziție o toaletă publică.

 

„Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C.M. în contradictoriu cu intimata Poliţia Locală a Municipiului Botoşani. Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicate petentului prin procesul verbal de constatare a contravenției seria PL nr. 021343/21.01.2020, cu sancțiunea avertismentului”,

Se arată într-una dintre sentințe

 

Singurele toalete publice din municipiu sunt în zona Pieței Centrale și în Parcul Mihai Eminescu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store