Pro Democraţia a luptat până la subprefect cu o şefă de secţie cam leneşă

 

Observatorii Asociaţiei Pro Democraţia şi-au făcut treaba, sesizând “micile” incidente de la secţile de votare unde au fost repartizaţi. La Băluşeni au mai rămas 800 de buletine de vot care trebuiau anulate de către şefa de secţie, care nu a vrut nici în ruptul capului să scrie pe fiecare în parte, chiar dacă încălca legea.

Observatorii au fost trimişi în tot judeţul, aceştia fiind foarte atenţi şi au anunţat orice “acţiune” care nu li se părea în regulă.“Asociaţia Pro Democraţia a avut observatori atât în municipiul Botoşani, cât şi mediul rural. S-au constatat în multe secţii deficianţe, dar cea mai controversată pentru noi a fost la o secţie de votare din circumscripţia Băluşeni. Spre finalul alegerilor au rămas câte 200 de pachete de buletine de vot pentru fiecare, adică vorbim de primar, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi peşedintele Consiliului Judeţean”, a declarat Vasile Chiru, vicepreşedinte la nivel naţional Pro Democraţia.

Şefă de secţie cam leneşă
Conform articolului 89, aliniatul 2, legea spune că surplusul de buletine trebuie notate  pe vericală, orizontal sau se pune ştampila de anulat pe toate. Observatorul din secţia respectivă de votare a luat legătura cu reprezentanţii Pro Democraţia şi le-a spus acestora că preşedintele secţiei de votare nu vrea să facă lucrurile conform legii şi că va  scrie anulat numai pe primul buletin din pachet, iar pe restul nu. Pe baza acestei probleme, cei de la asociaţie au purtat o discuţie cu membri ai Biroului Electoral Central din Bucureşti, care au spus că toate buletinele trebuie să aibă ştampila de anulat pe ele sau să se scrie. Spre finalul turului de alegeri membrii asociaţiei au sunat şi la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ), dar telefonul era tot timpul ocupat.” Este anormal ca un singur telefon să fie la un birou electoral, trebuie să fie măcar patru, cinci, pentru că sunt mulţi acolo care stau şi dau explicaţii şi păreri cu pro sau contra despre ce se întâmplă pe teritoriu în perioada alegerilor”, a mai declarat Vasile Chiru.
Sesizare fără consecinţe la subprefect
După ce acesta a reuşit să vorbească despre acest incident şi cu Sebastian Tocariu, subprefectul judeţului Botoşani, a fost asigurat că va suna chiar el la BECJ pentru a rezolva acestă problemă. “Am aşteptat un răspuns, nu m-a mai sunat. Nu trebuia să mă sune personal pe mine, dar măcar să fi sunat la secţia de votare respectivă. Am întrebat observatorul dacă a primit vreun mesaj, mi-a zis că nu a primit. Dl subprefect a zis că dacă pachetele sunt sigilate, e suficient să fie ştampilat sau scris doar pe primul. Eu am considerat şi am dubii asupra corectitudinii acestui lucru. Asta a fost”, a mai precizat Vasile Chiru.
Acesta nu a fost singurul incident pe care observatorii de la Pro Democraţia l-au sesizat. La Tudora, o altă comună din judeţul Botoşani, persoana care înmâna buletinele de vot persoanelor care veneau să “pună ştampila” , la unii dintre oamenii le dădea mai multe buletine şi nu patru câte era normal să primească un votant. Acestă problemă însă s-a rezolvat destul de repede prin înlocuirea celui care se ocupa de acestă activitate şi anularea votului .

Unii observatori au dat bir cu fugiţii
Pro Democraţia a avut observatori la 48 de secţii de votare din Botoşani şi mediul rural. Cu toate că anunţaseră cu două săptămâni înainte că vor avea în jur de 100 de oameni, mulţi dintre aceştia au renunţat “pe ultima sută de metri”. “Au venit şi mi-au spus pueril că «sunt membru de partid». Eu ştiam că nu are nici 20 de ani şi nu are cum să fie membru de partid. Adică deodată s-a trezit, dar noi ne-am făcut datoria şi am încercat şă fim imparţiali pentru toţi cei care candidau fie la Primărie, fie la consilii şi aşa vom fi în continuare. Dar poporul a votat, e meritul lui şi a ales ce au crezut că e mai bine, iar acum sperăm să ne fie mai bine, nu numai nouă, tuturor”, a încheiat Vasile Chiru.
CITEŞTE DESPRE ALTE NEREGULI:
 Vot la legătură la Dimăcheni cu amnezici, analfabeţi şi cupluri - FOTO & VIDEO