Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane, printre care și un copil de șase luni, a avut loc, marți dimineață, pe raza localității Guranda din județul Botoșani.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, se îndrepta dinspre Vama Stânca spre municipiul Botoșani.
Într-o curbă periculoasă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. În autoturism, în momentul producerii accidentului, se aflau șapte persoane, printre care și copilul de șase ani, toți cetățeni ai Republicii Moldova.
Potrivit ofițerului Ionuț Apostol de la Serviciul Poliției Rutiere Botoșani, accidentul s-a produs ca urmare a vitezei neadaptate la condițiile unui carosabil umed.
Cinci dintre victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. (Sursa: Fluierul)