Social-democraţii botoşăneni au înregistrat miercuri la amiază prima candidatură oficială pentru alegerile parlamentare. Mai exact, s-au depus un CV şi o scrisoare de intenţie pentru intrarea în cursa internă în vederea obţinerii sprijinului partidului.
Ambele aparţin lui Ovidiu Portariuc, care susţine că s-a decis să facă acest pas în urma mai multor discuţii pe care le-a purtat cu colegi de partid, dar şi cu cetăţeni ai oraşului.
“Mă gândesc că şi cei aproximativ 16.000 de botoşăneni care au fost alături de mine în iunie - şi le mulţumesc pentru acest fapt care mă onorează - mă vor sprijini şi în alegerile din toamnă pentru a susţine interesele Botoşaniului la nivel central”,
Ovidiu Portariuc, consilier local PSD.
Membrii de partid ce vor fi susţinuţi de organizaţie vor fi stabiliţi în cadrul unui Comitet Judeţean Executiv. Fostul edil şef afirmă că nu poate să îşi evalueze şansele fiindcă nu cunoaşte criteriile care vor sta la baza nominalizărilor.
“Nu ştiu mai multe în acest moment legat de criterii, procedura de selecţie sau vot etc. Sunt un simplu membru acum şi nu sunt invitat la şedintele de partid unde sunt stabilite aceste detalii. Vă rog să întrebaţi noua conducere aceste amănunte”,
Ovidiu Portariuc, consilier local PSD.
Rămas fără nici o funcţie în partid, fostul preşedinte de judeţ şi municipiu nu şi-a pierdut însă optimismul.
“Am speranţa că voi obţine sprijinul colegilor mei şi din judeţ, bazându-mă pe cele realizate în ultimii patru ani şi împreună cu dna deputat Tamara Ciofu la nivelul municipiului, dar şi cu ceilalţi colegi proveniţi din colegiile judeţene şi sper să facem o echipă puternică pentru Botoşani”,
Ovidiu Portariuc, consilier local PSD.
Până la finele săptămânii social-democraţii botoşăneni ar urma să îşi definitiveze candidaţii.