Primarul promite din nou Aqua Parc la Cornişa...

 

După aproximativ 2 ani de zile de cînd au fost lansate primele promisiuni privind înfiinţarea unui parc de agrement în zona Cornişa, acestea au apărut din nou în cursul zilei de astăzi. De această dată, primarul Cătălin Flutur susţine că şansele alocării fondurilor necesare sunt de 100%, iar botoşănenii se vor putea bucura curînd de un mega Aqua Parc la Cornişa care va avea trei bazine de înot acoperite şi descoperite, terenuri de fotbal şi tenis, un amfiteatru şi o pistă de role. Mai mult zona va avea şi o parte comercială unde vor fi amenajate terase şi restaurante. Cele două terenuri aflate în zona Cornişa de o parte şi cealaltă a şoselei vor fi legate de o pasarelă, iar în zonă vor fi de asemenea amenajate şi parcări subterane. Proiectul are o valoare totală de 17,5 milioane de euro şi presupune înfiinţarea celui mai mare parc de agrement din Regiunea Nord-Est. Numai documentaţia necesară pentru eligibilitatea acestui program a fost de 2,3 milioane de lei noi. Momentan proiectul pare a fi la stadiul în care este nevoie de semnarea documentaţiei tehnice „În două săptămîni vom consemna cele cinci proiecte de pe Axa 1 şi dacă vă spuneam că 99,8% sunt convins de acest proiect, acum am primit toţi banii pentru zona de agrement. Proiectul tehnic este la verificări şi chiar sunt încîntaţi cei de la minister de Aqua Parc de la Botoşani, chiar sunt încîntaţi. Chiar pot să vă spun că Botoşani va deveni un centru de recreaţie măcar pentru ceea ce înseamnă locuitorii din Moldova. Vor veni 2,3 zile la Botoşani să se bălăcească. Dacă spuneam de 99,8% că nu ştiam ce se mai întîmplă, acum am confirmarea clară de finanţare, la această realocare între axe, cînd s-a dat pentru IMM-uri s-a dat şi pentru axe. Chiar se face, o să vedeţi că nu vorbesc aiurea”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Primarul a mai spus că, în acest sens peste două săptămîni la Botoşani va veni secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu, care va semna personal finanţarea celor cinci proiecte cu finanţare printre care şi cel de la Cornişa. Mai mult, primarul promite şi un bonus. „Ca bonus avem siguranţa în proporţie de doar 90%, ca bonus avem reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu cu o sumă de 5 milioane de euro, ceea ce este ideal pentru că niciodată noi nu am fi avut atîţia bani să reabilităm teatrul”, a mai spus primarul. Cele cinci proiecte de pe Axa 1 se referă la parcul de agrement, inelul principal de străzi, parcarea subterană, centrul social din Parcul Tineretului şi siguranţa cetăţeanului, supravegherea oraşului.