Primarul pleacă la Piatra Neamț pentru soluții la licitația pentru proiectul tramvaielor

Având în vedere că Primăria Botoșani a fost nevoită să anuleze licitația privitoare la modernizarea infrastructurii pentru tramvaie finanțată cu fonduri europene, o echipă din cadrul instituției în frunte cu primarul va efectua o vizită de lucru.

 

La Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est unde primarul Cosmin Andrei vrea să se consulte cu specialiștii pentru identificarea unei soluții pentru atribuirea lucrărilor.

 

„Mi-am propus ca săptămâna aceasta să merg cu colegii de la Dezvoltare și Serviciul Management Proiecte la ADR- Nord Est pentru a găsi o soluție în ceea ce privește finanțarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii pentru tramvaie. Să analizăm dacă putem introduce sumele de la „diverse” și „neprevăzute” în finanțarea inițială astfel încât să mărim valoarea proiectului pentru a fi atractivă pentru cei care doresc să depună oferte, motivat de faptul că la ultima licitație, deși am avut cereri de clarificare nu s-a depus nicio ofertă”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Proiectul vizează modernizarea celor două căi de rulare a tramvaielor spre Primăverii, respectiv Ion Pillat, știut și sub denumirea „Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul (proiectare și execuție) atât pe linia 101 cât și pe 102”.

 

La licitația organizată de Primărie, valorile estimative ale lucrărilor au fost:

 

  • Traseu 101 - 67.481.894 lei
  • Traseu 102 - 67.704.279 lei

 

Nu a fost depusă nicio ofertă din partea companiilor din construcții, iar pentru asta, primarul Cosmin Andrei vrea să găsească cea mai bună modalitate de a completa sumele din contractul a cărui finanțare, între timp, s-a devalorizat.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store