Primarul în şantier– VEZI primele imagini cu bazine la Cornişa – FOTO&VIDEO

 

În jur de 100 de muncitori se aflau în dimineaţa zilei de marţi, 5 noiembrie 2013 pe şantierul unde ar urma să fie construit parcul de agrement Cornişa. Primarul Ovidiu Portariuc a efectuat o vizită în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor pe şantier.

Datorită timpului extrem de frumos pentru luna noiembrie, lucrările au avansat extrem de mult şi deja zona de agrement începe să prindă contur.
Parcul de agrement Cornişa, un obiectiv de importanţă majoră pentru botoşăneni începe să prindă contur. În pofida neîncrederii sau pesimismului unora, manifestat la început iată că lucrările avansează într-un ritm extrem de rapid. Vremea ţine cu noi, a fost un factori care a favoriza acest ritm extrem de rapid şi în acelaşi timp seriozitatea şi calitatea celor care lucrează aici”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Reprezentanţii constructorului susţin că deja stadiul lucrărilor este unul avansat iar finele anului viitor ar putea aduce o eventuală finalizare a acestora.
[[banner]]
„În momentul de faţă suntem pe zona terenurilor de sport, s-au turnat deja primele două platforme, avem patru terenuri de tenis aici, terasamentul este gata se mai lucrează un pic la armare. La începutul săptămânii viitoare turnăm şi celelalte două terenuri. Vestiarele sunt aproape gata din punct de vedere al structurii, vom intra cu instalaţii şi arhitectură. La zona de patinoar am reintrat în grafic, lucrăm la lucrările de rezistenţă. La bazine avem săpătura finalizată iar săptămâna viitoare intrăm la săpăturile pentru fundaţii”, a declarat şi Valentin Săvulescu, managerul de proiect de la Electro-Alfa.
Potrivit managerului de proiect, parcul de agrement Cornişa ar putea fi finalizat la finele anului viitor. Constructorul care se ocupă de lucrări a anunţat că se va lucra şi pe timpul iernii la partea de amenajări interioare.
(G.E.)
CITEŞTE:
 ACUM : Primarul în inspecţie la Cornişa
[[galerie-foto]]