După ședința extraordinară în care s-a votat ca Eugen Țurcanu să piardă postul de director general al DSPSA, primarul a ieșit cu un mesaj public.
A fost transmis printr-un comunicat de presă pe care îl redăm integral în cele ce urmează:
În disprețul Codului Administrativ și al altor acte normative în vigoare, în pofida avizului de legalitate negativ al compartimentelor specializate din primărie și a avizului negativ exprimat de comisia juridică din cadrul consiliului local, majoritatea PSD din Consiliul Municipal Botoșani a comis astăzi un abuz de proporții, forțând adoptarea unei hotărâri prin care un post de magazioner a fost transformat în post de director general al DSPSA Botoșani, la conducerea direcției fiind numit, chiar și în absență, un apropiat al PSD.
Denunț public cu toată hotărârea abuzul săvârșit astăzi de majoritatea PSD din consiliul local. Îmi exprim totodată îngrijorarea cu privire la administrarea municipiului în următoarele 8 luni, adică până la alegerile locale din 2020, în condițiile în care PSD-ul își demonstrează încă o dată lipsa de scrupule și disperarea de a pierde puterea la nivel central și local, prin încălcarea cu premeditare a legii.
În calitate de primar, fac apel la stoparea abuzurilor aleșilor locali PSD prin aplicarea cu celeritate a legii de către instituțiile abilitate să intervină în astfel de cazuri și în primul rând de către Instituția Prefectului, cea care trebuie să acorde aviz de legalitate tuturor hotărârilor de consiliu. Personal voi uza de toate pârghiile legale pe care le am la dispoziție în calitate de primar responsabil al municipiului Botoșani pentru a reduce efectele deciziilor politicianiste disperate ale majorității PSD din consiliul municipal până în momentul în care botoșănenii vor decide, prin votul exprimat la alegerile locale de anul viitor, modificarea acestei majorități nocive, dezastruoase pentru orașul nostru.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: