Primarul comunei Dîngeni, Cătălin Rotundu a postat ieri, 18 ianuarie 2016, un mesaj pe rețeaua socială Facebook prin care și-a exprimat părerea vizavi de politicienii locali și despre funcționarii publici ”inamovibili”.
Alesul local a declarat în mediul virtual că pentru dezvoltare și investiții este nevoie de competență pe resursa umană din administrație, ”avem nevoie de responsabilizare , sistem legislativ bazat pe obiective , rezultate si nu pe prezenta intr-un birou cateva ore drept pentru care ridici salariul de la casierie ! Doresc să precizez ca sunt și funcționari responsabili și conștiincioși , dar mult mai puțini”, a scris primarul Cătălin Rotundu.
De asemenea, el a mai punctat că localitățile mici sunt distruse de cele mai multe ori de interesele proprii a unor funcționari publici inamovibili care datorită legislației permisive, râd în nas primarului și cu concursul colegilor funcționari din alte instituții.
”Un functionar poate fi sancționat de o comisie formată tot din functionari si cei mai mulți oameni nu cunosc acest lucru . Sau ne izbim de inconștiența unor așa zisi politicieni locali care nu stiu ce trebuie sa faca atunci cand isi insusesc denumirea de politician , in fapt ei apara propriile interese si creeaza conflicte prin relatiile pe care le au prin instituții in defavoarea unor investitori cu capital si cunoștinte manageriale , care doresc performanta si ar putea contribui cu sume substanțiale la capitolul venituri a unei unități administrative dar care ar putea sa le devina concurenti sau sa le diminueze statutul de om influient, adica "politician" in conceptia lor”.
În postarea de pe social-media, Cătălin Rotundu a mai subliniat că sunt primari care nu știu ce au de facut , iar primarii care știu ce să facă pentu dezvoltare. sunt opriți de sistemul legislativ și administrativ stufos și neaplicabil pentru o bună funcționare a unei entități administrative locale.
”Cand ministerele decid prin ordine si propuneri legislative emise de guvern la mod general , dezvoltarea unei localitati indiferent de particularități și avantaje clar este obstrucționată . Noi suntem obligați să întocmim strategii de dezvoltare pe care nimeni nu le bagă în seamă ! Când creezi haos , gestionezi haos !”.
Alesul local nu a dat numele vreunui politician, dar cel mai probabil a mers pe principiul cei vizați se simt.
(Ș.V.)
CITEȘTE: Primăria Dîngeni face angajări: VEZI pe ce post și condițiile cerute