Primarul de Săveni a plecat cu un memoriu sub braţ la ministrul Sănătăţii

 

Edilul şef de Săveni refuză să se împace cu decizia ministrului Sănătăţii de a transforma spitalul din localitate într-un simplu cămin de bătrîni. Relu Tîrzioru a întocmit un memoriu de şase pagini cu care a plecat la Bucureşti.
În cuprinsul acestuia se insista asupra necesităţii continuării funcţionării Spitalului Orăşenesc. Printre altele, se menţionează că acesta s-a înfiinţat în urmă cu mai bine de 130 de ani, că acoperă un centru urban şi 15 comune, că are 85 de angajaţi, din care nouă medici şi că în Săveni există deja o unitate medico-socială cu un specific asemănător căminului de bătrîni pe care ministerul vrea să îl înfiinţeze în locul spitalului. „Raza de acţiune a Spitalului oraşului Săveni este de aproximativ 60 km, reuşind să asigure servicii tuturor persoanelor, inclusiv celor aflate în zone greu accesibile, urmare a distanţelor mari de parcurs şi a înzăpezirilor frecvente ce se produc în perioada sezonului rece”, se arată în memoriu. În acesta se precizează inclusiv faptul că urmare a dotării de către Ministerul Sănătăţii şi punerii în funcţiune a aparatului radiologic Mercury 332, începînd cu luna mai 2006 laboratorul de radiologie şi imagistică medicală funcţionează la standarde europene. Memoriul a fost semnat inclusiv de prefect şi de preşedintele Consiliului Judeţean, iar Relu Tîrzioru îl va preda personal ministrului Cseke Attila, cu care a obţinut o întrevede pentru ziua de marţi.

memoriu