Una caldă, alta rece pentru edilul şef: dacă în dosarul privind redevenţa de la Uvertura Mall a fost trimis în judecată, în cel care vizează extinderea Hotelului Belvedere tot DNA a emis decizie de clasare.
În acest al doilea caz primarul a fost cercetat pentru că ar fi mutat cu aproximativ doi metri un gard şi ar fi micşorat astfel terenul de sport de la Liceul de Arte Ştefan Luchian. Prejudiciul calculat ar fi fost doar de ceva peste 8.000 de lei, în condiţiile în care prin decizia luată s-a înlesnit punerea în practică a unui proiect european care a adus Primăriei Botoşani încasări suplimentare de câte sute de mii de lei.
Asemenea dosarului referitor la Uvertura Mall şi cu privire la cel de la Hotel Belvedere edilul şef a evitat să facă vreun comentariu. Doar a remarcat că, atunci când a clasat dosarul, DNA nu a emis comunicat de presă, lucru pe care l-a făcut însă când l-a trimis în judecată.
„În data de 12 aprilie 2017 am primit o ordonanță prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privirea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea unui folos necuvenit. Este vorba de acea poveste cu aleea de la Belvedere. Vorbim de data de 12 aprilie. Ca să înţelegeţi modul în care comunic eu cu dvs. Poate această ordonanţă de clasare a cauzei ar fi trebuit să apară într-un comunicat cum a apărut şi comunicatul de ieri”,
Cătălin Flutur, primar Botoşani.
CITIŢI MAI JOS AMĂNUNTE DESPRE ACEST DOSAR: