Primarul Cosmin Andrei în prima ședință de CL, blocat de PNL-iști: Stați cu mâinle în sân și nu faceți nimic, vă opuneți, nu participați, din prima ședință

Așa cum am subliniat și în articolele anterioare privitoare la ședința de Consiliu Local de astăzi, în linii mari, par să se transfere orgoliile și contrele politice și în noul mandat.

 

Activitatea din plen s-a blocat la stabilirea componenței comisiilor de specialitate. De fapt, aceste comisii sunt extrem de importante pentru promovarea proiectelor care devin ulterior hotărâri și sunt aplicabile asemenea legilor, însă doar în municipiul Botoșani.

 

Comisiile sunt formate din consilierii locali, iar blocajul a intervenit la împărțirea posturilor, PSD mizând majoritatea iar PNL împotrivindu-se la configurația politică.

 

S-au luat pauze de consultări și s-a decis ca aceste comisii și componența lor să fie votate secret. Au votat consilierii locali de la PSD, cei de la USR-PLUS și cel de la Pro România.

 

„Nu, mulțumesc, nu votez”, a arătat Cătălin Flutur la momentul la care a fost strigat pentry vot. Ceilalți liberali i-au urmat exemplul.

 

 

„Stimați colegi ai grupului PNL. Fac un apel la dv. să nu blocați activitatea Consiliului Local încă de la prima ședință cu această atitudine refractară pe care o aveți, prin care nu doriți să participați la vot. Am început cu stângul acest mandat al CL prin lipsa dv. și măcar în al 13-lea ceas, vă rog frumos să înțelegeți că acesta a fost rezultatul votului și să nu blocați cu tot felul de proceduri și tertipuri, probabil dosare în instanță sau ce mai vreți să faceți și să respectați voința cetățenilor și respectul pe care îl datorăm prin ceea ce se așteaptă de la noi. Stați cu mâinle în sân și nu faceți nimic, vă opuneți, nu participați, din prima ședință a CL. Vă rog frumos să vă regândiți atitudinea pe care o aveți, cred că botoșănenii așteaptă altceva de la noi”,

A transmis primarul Cosmin Andrei în timpul ședinței

 

Hotărârea a fost adoptată cu voturi pentru de la PSD și Pro România, abțineri de la USR-PLUS și vot negativ de la PNL.

 

Iată componența comisiilor după vot:

 

Comisia 1:

 

Bogdan Buhăianu

Călin Bosovici

Dana Lăzăruc

Raluca Curelariu

 

Comisia 2:

 

Marian Murariu

Bogdan Buhăianu

Gabriel Tănasă

Marcel Gheorghiță

 

Comisia 3:

 

Silvia Diconu

Petru Taielup

 

Comisia 4:

 

Dana Lăzăruc

Daniela Vicol

Marius Rogojinschi

 

Comisia 5:

 

Marius Buliga

Mircea Magdalena

Liviu Toma

 

În premieră, Partidul Național Liberal nu are reprezentanți dintre consilierii locali, în comisiile de specialitate ale plenului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store