Primarul Cătălin Flutur în Piața 1 Decembrie: Vivat România Mare!VIDEO

Cel mai lung discurs a fost de departe cel al primarului municipiului reședință de județ, Cătălin Flutur și a durat aproape cinci minute.

 

Edilul șef a avut pregătită alocuțiunea pe o hârtie pe care a citit-o în fața celor peste 1.000 de botoșăneni. A pus accentul mai ales pe sacrificiul făcut de înaintașii noștri care și-au pus țara mai presus de propriile lor vieți sau ale familiilor lor.

 

Iată mai jos o parte din discursul primarului:

 

 

Uriaşa jertfă colectivă a românilor din Primul Război Mondial s-a dovedit a nu fi în zadar, în anul 1918, la finalul acestuia într-un context favorabil şi profitând de o şansă istorică fără precedent, România a reuşit să îşi întregească teritoriul naţional, cu toate cele trei provincii aflate de mult timp sub stăpnire străină.

 

 

Pentru ca momentul de la 1 Decembrie să fie posibil a fost nevoie de acţiunea temerară a lui Mihai Viteazul precum şi nefericitul său sfârşit, a fost nevoie de groaznicul supliciu suferit de Horia, de sacrificul lui Constantin Brâncoveanu, de martiriul lui Tudor Vladimirescu, de tenacitatea Brătienilor, de seriozitatea lui Carol I şi de realitatea regelui Ferdinand.

 

A fost nevoie de efortul uriaş al elitei culturale ardelene care a intuit caracterul unitar al poporului român marcat de latinitate.  Nu a fost oare un miracol întreaga noastră existenţă împotriva geografiei, istoriei, invaziilor, ocupaţiilor străine, presiunii, ameninţării, împotriva şanselor, contextului, liantul care a animat şi potenţat speranţa ce deseori a părut o simplă utopie a fost realizarea idealului naţional bazat pe conştiinţa unităţii de neam şi de limbă.

 

 

Din aceste motive, dar nu numai, 1 Decembrie reprezintă zenitul istoriei noastre naţionale, momentul în care toate acumulările, progresul, ca şi regresul, au primit un rost şi au căpătat un contur. Este clipa în care istoria s-a oprit şi a refuzat să mai cadă peste noi în pofida faptului că România Mare nu a rezistat aşa cum ar fi fost firesc. 1 Decembrie este lecţia pe care trebuie să ne-o amintim şi să ne-o însuşim în permanenţă, simbolul posibilului, semnul că şi poporul nostru poate şi trebuie să îşi realizeze obiectivele şi să nu îşi abandoneze idealurile și aspirațiile.

 

Vivat, România Mare!”

 

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store