Primarul a deschis anul şcolar de unde a plecat Nu banii, ci educaţia face diferenţaVIDEO

 

Ca şi în 2012 primarul Ovidiu Portariuc a participat la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Economic „Octav Onicescu”, pe care l-a absolvit în urmă cu mai bine de 15 ani. Edilul şef n-a intrat însă pe poarta la care venea la cursuri, ci prin spate.
Ovidiu Portariuc la deschiderea noului an scolar

Odată ajuns în curtea unităţii de învăţământ, şeful administraţiei publice locale s-a îmbrăţişat cu foştii săi profesori, iar după alocuţiunea directorului colegiului, i s-a dat cuvântul. El s-a adresat deopotrivă elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.
„Îmi face o deosebită plăcere şi bucurie în acelaşi timp, dar şi o anumită emoţie, să fiu din nou aici, la Colegiul Economic, al doilea an consecutiv, după inaugurarea anului şcolar 2012/2013”, a afirmat Ovidiu Portariuc.
Apoi, acesta a insistat asupra importanţei învăţării şi a cunoaşterii, subliniind că, spre deosebire de generaţia sa, cea actuală trăieşte într-o societate informaţională, lucru de care trebuie profitat.
[[banner]]
„Educaţia face diferenţa între un om complet şi un om incomplet, între un om care poate fi independent, pe picioarele sale, care poate să ia decizii singur, în cunoştinţă de cauză, care poate să îşi făurească o carieră, pentru că, nu uitaţi, peste puţin timp, nu veţi mai fi întreţinuţi de părinţii voştri, de familia voastră, va trebui să vă faceţi o familie, un drum în viaţă şi doar educaţia vă poate ajuta să realizaţi acest lucru. Astăzi mai mult ca niciodată realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziţia socială, ci educaţia face diferenţa”, a menţionat Ovidiu Portariuc.
Edilul şef nu a uitat să amintească de alocările financiare pe care Primăria Botoşani le-a făcut şcolilor, vrând astfel să evidenţieze importanţa pe care o acordă autoritatea locală învăţământului.
Ovidiu Portariuc a intrat în sala de clasă în care a învăţat, după care a părăsit fostul său liceu, îndreptându-se spre Colegiul Naţional Mihai Eminescu.



VEZI ŞI:
 Primarul în bancă în prima zi de şcoală la Economic – FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]