Primarul a băgat pumnul în gură directorilor din subordine, o deschid doar dacă le dă voie edilul

 

Decizie fără precedent la Primăriei Botoşani! Edilul şef a interzis directorilor din subordine să mai dea relaţii presei. Măsura de cenzură, pe care nici un alt primar nu a simţit nevoia să o ia după revoluţie, a fost inclusă în fişa postului pe care şefii unităţilor aflate în directa subordonare a primarului au fost constrânşi să o semneze în această săptămână.
ovidiu portariuc regulament presa

Directorii cenzuraţi fără jenă prin act oficial

Nu este vorba de aparatul propriu zis, ci de unităţi cu sute de angajaţi, precum Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, Poliţia Locală sau Direcţia de Servicii, Publice, Sport şi Agrement. Prin fişa postului cenzura impusă de Ovidiu Portariuc este oficializază negru pe alb, stipulându-se cât se poate de clar că toţi directorii pot da relaţii jurnaliştilor doar cu acordul primarului.
„Întocmeşte comunicate de presă în probleme de sesizări, articole, materiale pentru promovarea imaginii şi le transmite spre informare şi publicare primarului municipiului Botoşani, prin intermediul compartimentului Cabinet Primar (pe mail şi tipărit). Este interzisă comunicarea publică fără acordul de principiu al primarului municipiului Botoşani”, se arată în fişa postului înaintată unuia dintre directori.

Nici primarul ex-PCR nu a luat o asemenea măsură

Decizia, pe care nici măcar defunctul Ioan Cojocariu, care a condus oraşul şi pe timpul comuniştilor, nu a avut curajul să o adopte, survine mai multe măsuri luate de Ovidiu Portariuc prin care a încercat să restricţioneze răspândirea informaţiilor de interes public şi nu numai.
El a iniţiat în octombrie 2012 un regulament care stabilea măsuri mult peste cele deja aflate în vigoare pentru accesul jurnaliştilor la informaţiile de la municipiu, regulament la care a renunţat doar după izbucnirea unui scandal naţional pe această temă. De asemenea, a interzis accesul funcţionarilor la mai multe ziare şi la yahoo messenger.

Se închide gura celor obligaţi prin regulament să vorbească

„De la început a fost dispoziţia să nu mai dăm relaţii la presă, dar verbal, acum ne-a fost pusă şi în fişa postului”, ne-a spus unul dintre cei direcţi vizaţi de măsură.
Decizia luată de Ovidiu Portariuc contravine flagrant unor prevederi din regulamentele de organizare şi funcţionare de la unităţile subordonate municipalităţii, care stabilesc ca sarcină directă a acestor şefi tocmai asigurarea relaţiilor cu presa.
Nici una dintre aceste măsuri nu a fost făcută publică în campania electorală de edilul şef, promisiunile fiind cele legate de locuri de muncă, locuinţe pentru tineri etc. Până la îndeplinirea acestora una dintre preocupările principale pare a fi pumnerea pumnului în gură. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Strict secret! Primarul le pregăteşte contract de confidenţialitate salariaţilor
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Abuz fără precedent al primarului Portariuc la adresa întregii prese botoşănene Document