Primăria termină degeaba padocul: interzis la sterilizat câini

 

Extinderea la adăpostul comunitar pentru animalele fără stăpân aflate pe străzile oraşului este la un pas de finalizare iar patrupedele ar urma să fie găzduite în halele amenajate la marginea oraşului şi care au o capacitate de 800 de locuri. Câinii ar urma să fie duşi la padoc şi sterilizaţi, conform calculelor şi planurilor făcute de şefii din Primărie.

Vorba din popor cu „socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg” pare însă a se potrivi la nivel de municipalitate, cel puţin prin prisma activităţii care ar urma să fie derulată în cadrul cabinetului înfiinţat lângă padoc. Şi asta deoarece, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) ar urma să înregistreze sanitar veterinar extinderea adăpostului comunitar însă nu va putea autoriza şi cabinetul veterinar unde medicul angajat de Primărie prin Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) ar urma să efectueze acţiunile de sterilizare.
Dl. director (Eugen Ţurcanu n.r.) nu înţelege că noi nu autorizăm cabinete private, particulare, pe padoc. Este o locaţie aşa cum i-am spus şi d-lui viceprimar, este diferenţă de atribuţii. Legea spune că orice padoc a primăriei pentru câini comunitari trebuie să aibă un medic veterinar şi sau tehnician veterinar care să gestioneze activitatea acestor câini, observaţie, tratamente minuscule, modul de nutriţie, modul de aranjament în padoc. Dar nu face intervenţii chirurgicale”, a explicat Minodora Vasiliu, directorul executiv al DSVSA situaţia creată.
Mai exact, medicul Primăriei poate desfăşura orice gen de activitate cu excepţia celor care presupun intervenţii chirurgicale gen sterilizare, eutanasii şi care înseamnă circulaţie de medicament. Ori, potrivit şefei DSV, pentru astfel de activităţi veterinare nu ar exista Cod CAEN de înregistrare a acestui tip de servicii în cadrul Primăriei. O soluţie ar fi externalizarea acestui serviciu.
Ei spun că au o problemă cu Curtea de Conturi, că ar angaja cheltuieli şi pe medicul veterinar impus de lege sau tehnicianul veterinar şi pe un contract de prestări servicii cu medic veterinar de liberă practică. Legislaţia spune că trebuie să avem o sală de operaţii în care să efectuăm anumite intervenţii chirurgicale, inclusiv eutanasia, dar nu poate fi angajatul Primăriei”, a mai spus Minodora Vasiliu. Mai mult, ea a mai menţionat că municipalitatea nici nu ar putea achiziţiona anumite substanţe care sunt folosite în activitatea sanitar veterinară, cum ar fi T61, folosită la anestezii sau eutanasieri.
CITEŞTE:
 Vicele Andrei în inspecţie la noul padoc : Suntem într-un stadiu final - FOTOGALERIE
[[banner]]