Primăria Suceava împrumută bani din bancă și face rută ocolitoare cu pod inclus spre Botoșani

În 2019 şi 2020, în municipiul Suceava vor fi făcute investiţii în valoare de 28 de milioane de lei, din credite aprobate anterior, dar care nu au putut fi accesate, din cauza restricţiilor impuse de Guvern.

 

Cea mai mare sumă, 25 de milioane de lei, este dintr-un credit contractat la CEC Bank, cu o maturitate de 10 ani, din care nu s-a utilizat nici un ban până acum, iar alţi 3 milioane de lei sunt dintr-un credit anterior, care mai poate fi utilizat doar până la jumătatea anului, scrie monitorulsv.ro.


Din creditul de 25 de milioane de lei, principalul obiectiv de investiţii propus spre finanţare este ruta alternativă Suceava – Botoşani – etapa I – pod peste râul Suceava, cu peste 5 milioane de lei necesari.


Traseul rutei ocolitoare a municipiului Suceava spre Botoşani, pentru descongestionarea traficului rutier de pe Calea Unirii, a fost aprobat în 2017.


„Am avut discuţii cu toţi proprietarii de teren din acea zonă şi am definitivat traseul rutei ocolitoare, de la intersecţia cu Traian Vuia – Apeductului – până la râul Suceava”, spunea atunci Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.


Al doilea obiectiv, ca valoare, este cel de modernizare a Ştrandului Iţcani, cu un necesar de 5 milioane de lei.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL