Primăria dată în judecată pentru gropi

 

Asfaltare-la-rece-508x381Municipalitatea începe să aibă parte de tot mai multe procese din cauza gropilor din asfalt. Primăria are pe rol 15 procese cu diferite firme de asigurări care au acţionat-o în instanţă din cauza faptului că persoane care aveau CASCO şi-au avariat maşinile pe străzile urbei. Într-unul din acestea se solicită plata a nici mai mult, nici mai puţin de 15.000 de lei, iar un alt proces a fost pierdut. „Sunt procese care decurg din anii trecuţi. Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie ca să nu ajungem să plătim noi daune”, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. viceprimar Florin Ghiorghita (2)Ca atare, acesta doreşte iniţierea unei reglementări prin care, atunci cînd poliţiştii de la circulaţie întocmesc un proces verbal prin care constată producerea unui accident sau a unei avarii din cauza gropilor din asfalt, să fie neapărat prezent şi un funcţionar al Primăriei, pentru a confirma dacă motivul este într-adevăr acesta. „Am mai văzut chestii de genul acesta, în care un accident se întîmplă cine ştie pe unde şi se duce şi caută o groapă în oraş, face o mică înţelegere cu poliţistul şi spune că accidentul s-a întîmplat pe strada respectivă pentru că a intrat cu maşina în groapă”, a mai afirmat viceprimarul. Potrivit acestuia, unele plîngeri sunt nejustificate întrucît conducătorii auto şi-au avariat maşinile în şanţurile făcute de Hidroconstrucţia, Termica sau alte firme, iar pe perioada lucrărilor amplasamentul le este predat şi sunt răspunzătoare de ceea ce se întîmplă acolo.