Primăria Darabani coace stimulente în jur de 800 de lei pentru unii angajaţi

 

După ce Guvernul democrat-liberal a declanşat o adevărată cruciadă împotriva premiilor, sporurilor, stimulentelor şi a celui de al 13-lea salariu din domeniul public, se pare că există o „portiţă” legislativă care permite acordarea stimulentelor în anul 2011. Este vorba de OUG 92/2003, de pe vremea Guvernului condus de Adrian Năstase, care are şanse mari de a fi pusă în aplicare la Darabani.

Darabani
Conform acesteia, autorităţile şi instituţiile publice pot acorda stimulente personalului din aparatul  propriu şi din unităţile subordonate specializate în administrarea creanţelor fiscale (care au dreptul de a încasa). Se poate distribui astfel o cotă de până la 15% din totalul creanţelor încasate. Potrivit Dărăbăneni.ro, salariaţii serviciului buget, finanţe, contabilitate, taxe şi impozite locale din cadrul Primăriei Darabani sunt unii dintre beneficiarii acestei legi. 10 dintre angajaţi ar putea primi o mărire de salariu în medie cu aproximativ 800 lei, în timp ce alţii sunt nevoiţi să se descurce cu un venit care se învârte în jurul sumei de 500 lei.

„Dacă nu voi acorda aceşti bani, voi fi acţionat în instanţă”

Măsura care se prefigurează a generat nemulţumiri în rândul celorlalţi salariaţi ai Primăriei Darabani. „Eu sunt de acord să se acorde stimulente salariaţilor Primăriei, dar să beneficieze toată lumea de aceşti bani, pentru că toţi muncim sub acelaşi acoperiş şi avem aceleaşi interese”, a declarat Mihai Burlacu, liderul Sindicatului Liber din Administraţia Locală Darabani.BurlacuPrimarul oraşului este în asentimentul funcţionarilor. „În momentul în care am sosit la serviciu de la şedinţa Asociaţiei Oraşelor din România, am remarcat o adevărată furtună în Primărie. Această lege este discriminatorie. Nu mă deranjează ca oamenii să primească stimulente financiare în valoare de sute de milioane, dar să ia toţi în mod egal. Din păcate, nu pot să încalc legea. Dacă nu voi acorda aceşti bani, voi fi acţionat în instanţă şi sunt şanse foarte mari să pierd”, a afirmat Ghiorghi Burlacu (foto dreapta).
„Eu sunt şi pro şi contra”
„Aproape toţi salariaţii Primăriei contribuie mai mult sau mai puţin la colectarea acestor bani. Nu este normal ce se întâmplă. Cu această sumă putem achita contravaloarea iluminatului stradal”, a spus viceprimarul Relu Cricleviţ. Şefa compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei Darabani, Veronica Zahariea, consideră că nu face decât să respecte legea, preluând modelul altor primării din judeţ. Chiar dacă recunoaşte că actul normativ este deficitar şi nu este 100% moral, el se va aplica conform articolului 14 din legea salarizării pe anul 2011. „Eu sunt şi pro şi contra. În primul rând trebuie să apăr interesele salariaţilor din cadrul serviciului pe care îl conduc, dar în acelaşi timp nu vreau să se uite urât la mine ceilalţi colegi din Primărie. În orice caz, la salariul pe luna ianuarie noi nu am primit nici un leu în plus”, a spus Veronica Zahariea.
Edilul şef Ghiorghi Burlacu a convocat pentru  marţi o şedinţă cu salariaţii Primăriei Darabani, pentru a discuta această stare de fapt, dar decizia finală se va lua în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de vineri 11 februarie.