Primari liberali „aproape linșați” de PSD-iști la întâlnirea cu ministrul Cuc: Ajunge cu minciuna, cu demagogia, ajunge cu dezinformarea

Ministrul Alexandru Cuc de la transporturi își reduce vizitele la Botoșani la cifra doi. Ne-a vizitat în martie 2017, adică în urmă cu doi ani de zile, iar la revenirea de astăzi a promis că o va face din nou, însă peste doar două luni.

 

A fost primit în sala Nicolae Iorga de o mare pesedistă, printre care s-au strecurat și doi primari liberali, Dan Oloeru de la Flămânzi și Florin Buțura de la Ștefănești. Când le-a venit rândul să vorbească și lor, având în vedere că orașele lor sunt traversate de drumuri naționale, cei doi edili au vrut să știe când le vine și lor rândul la finanțare.

 

„Apreciem curajul dv de a veni la Botoșani. Sunt primarul unei localități cu un drum care ne vizează direct, ceea ce înseamnă tronsonul 28 B. Întâmplarea face să văd acel proiect, să văd SF-ul la baza respectivă. Tot întâmplarea face să cunosc ce înseamnă procedura de licitație și înțeleg și  am speranța, chiar dacă mai târziu, sperăm noi să se realizeze acest drum care într-adevăr ne ține captivi de tot ceea ce înseamnă dezvoltare. Eu întrebarea v-am pus-o și în mandatul anterior, răspunsul teoretic l-am primit și atunci și acum. Sperăm fapte și să nu se întâmple ca altă dată”

Dan Oloeru, primarul orașului Flămânzi

 

Pentru drumul național Botoșani – Tg. Frumos licitația a fost reluată, prima procedură fiind anulată pe motiv că unele oferte depuse ar fi fost neconforme.

Următorul la adresare de întrebări a fost Florin Buțura.

 

„Vin cu speranța că voi pleca la Ștefănești cu o promisiune din partea dvs mai certă.  Îmi dau seama că dacă Botoșani – Tg. Frumos se face mai repede, Botoșani - Ștefănești și Manoleasa – Bădărăi va mai dura mulți ani. Nu am nicio șansă să pot promite că până în 2020 se va începe ceva. Ați spus că de la Manoleasa spre Bădărăi se va face întreținere. Cred că până la finalul anului va fi impracticabil și drumul acela”

Florin Buțura, primarul orașului Ștefănești

 

De asemenea, primarul de Ștefănești a arătat că are și un memoriu din partea a zece primari și s-a interesat de drumul Botoșani – Ștefănești.

 

”V-am mai spus un lucru vom aloca la reactificarea bugetară o sumă ca să lansăm proiectarea și execuția pentru acest drum național. Nu trebuie să existe nicio panică. Deci nu se va face peste ani, peste ani înseamnă că îl facem în 15 ani, dacă ar fi să o iau ca pe o ironie, dar eu acum am venit să vorbesc serios, dacă vorbim în ironie și eu aș putea spune multe lucruri. Cert este că vom aloca o sumă pentru lansarea proiectării și execuției. După aceea ne întâlnim la aceeași masă cu presa și sunt curios ce mai spuneți atunci”

Răzvan Cuc, ministrul transporturilor

 

În replică primarul de la Ștefănești i-a răspuns că ar fi fost o ironie dacă ar fi amintit de faptul că un privat a asfaltat primul metru de autostradă din Moldova însă el nu a făcut altceva decât să adreseze o întrebare firească despre o alocare bugetară.

 

Pentru că în realitatea actuală, până la asfaltarea unui drum CHIAR pot trece ani de zile, iar exemplele din acest punct de vedere sunt inutil de redat, mai ales în ceea ce privește județul Botoșani.

 

În discuție a intervenit și senatorul Doina Federovici care a urmărit să accentueze faptul că liberalii  doar îi dezinformează pe botoșăneni iar PSD-iștii se zbat pentru fonduri. Și a explicat și motivul întârzierii licitației la DN Botoșani – Ștefănești.

 

„Ajunge cu minciuna, cu demagogia, ajunge cu dezinformarea. Trei luni de zile Ministerul Transporturilor a fost blocat pentru că nu am avut un ministru, am avut interimar sau activitatea s-a desfășurat prin intermediul secretarilor de stat. În a doua jumătate a anului trecut, spre finalul anului, au început discuțiile extrem de aplecat vis a vis de această lucrare. Noi, acest Guvern am reușit prin banii  alocați realizarea SF-ului care a obținut aviz de la DRDP Iași, CNAIR și Ministerul Transporturilor”,

Doina Federovici, senator PSD

 

Ministerul Transporturilor a fost blocat urmare a schimbării a două guverne PSD orchestrate de însuși președintele PSD, Liviu Dragnea.

 

Puși la zid și ironizați, unul dintre primarii PNL a remarcat: „Cred că prezența noastră, a celor doi primari din Opoziție este elocventă, noi am venit pe ăștia îi puneți la zid”.

„Sub nici o firmă nu asta a fost intenția mea”, a fost răspunsul Doinei Federovici.

 

În cazul celorlalți primari, PSD, nu au existat nemulțumiri care să-i fie adresate ministrului transporturilor.