Prima trădare “verde”, Mişcarea pentru Botoşani stă să se rupă la municipiu

 

La numai trei zile după alegeri viitorul Mişcării pentru Botoşani este deja pus sub semnul întrebării. Unul dintre partidele care au format această alianţă electorală pare dispus să iasă din aceasta. Semnalul a fost dat miercuri.

Astfel, la ora 14:00, când noii consilieri aleşi pe 10 iunie trebuiau să îşi ridice mandatele de la Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) Botoşani, Gheorghe Iavorenciuc nu s-a prezentat la ceremonie. Acesta se afla în oraş, dar a refuzat să participe la acţiune alături de ceilalţi colegi din alianţă. Contactat de Botoşăneanul acesta a evitat să dea prea multe explicaţii, însă a dat de înţeles că ar fi nemulţumit de faptul că printre noii consilieri se află şi fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă. „Eu când am acceptat să fiu pus pe listă mi s-a spus că Ghiorghiţă nu o să mai fie”, ne-a declarat Gheorghe Iavorenciuc, care susţine că a aflat abia după depunerea listelor că Ghiorghiţă este totuşi pe un loc eligibil şi, fiind campanie electorală, a preferat să nu ia public poziţie faţă de acest lucru. După-amiază fostul preşedinte de la municipiu al PNL a trimis un foarte scurt comunicat din care reiese clar dorinţa Partidului Ecologist Român de a se distanţa de PDL şi PNŢCD, foştii parteneri de alianţă. „Mâine (astăzi – n.r.), 14 iunie 2012, Iavorenciuc Gheorghe, candidatul Mişcării Pentru Botoşani din partea Partidului Ecologist Român, îşi va ridica mandatul de consilier local la ora 11, în prezenţa membrilor Partidului Ecologist Român”, se arată în comunicatul trimis de proaspătul ecologist.
Viitorul Mişcării trebuie discutat
Miercuri, cu trei ore înainte de ceremonia de înmânare a mandatelor, coordonatorul Mişcării pentru Botoşani spunea că nu are semnale privind unele dezertări. „Şi unde să se ducă?” a întrebat retoric Cătălin Flutur, arătând că USL are prea mulţi oameni pe care trebuie să îi mulţumească astfel încât va fi dificilă găsirea unor soluţii şi pentru cei veniţi de la alte formaţiuni. Pe de altă parte, Flutur a subliniat că Mişcarea pentru Botoşani a fost o alianţă electorală şi nu politică şi că viitorul acesteia urmează discutat.
PER are doi primari, un consilier la judeţ şi unul la municipiu
PER a beneficiat de un loc eligibil la municipiu şi un altul, prin Mircea Costea, preşedintele filialei, la judeţ. De asemenea, în cadrul Mişcării pentru Botoşani a obţinut două mandate de primari prin Marinel Stredie la Cristineşti şi fostul PDL-ist Costinel Ciubotariu la Suliţa. Iavorenciuc a stat în PNL până cu o zi înainte de depunerea listelor de către liderii Mişcării, când a apărut printre candidaţii acestei alianţe. PNŢCD a câştigat la rândul său câte un mandat de consilier judeţean şi municipal, însă Corneliu Furtună s-a prezentat ieri să şi-l ridice. La Consiliul Judeţean deocamdată nu s-au înmânat mandatele. 
VEZI ŞI:
 Consilierii şi-au ridicat mandatele cu lipsuri verzi & primarii la un loc – GALERIE FOTO