Cursă la beţie, gard rupt şi aterizare în şanţ la Vlădeni – GALERIE FOTO

 

Zbor ca-n filme cu maşina miercuri după-amiază la intrarea în Vlădeni. Şoferul unui Volkswagen Golf, care cobora valea de la Brehuieşti, a pierdut controlul asupra automobilului şi a intrat pe contrasens. Deşi a încercat să redreseze autoturismul şi a frânat, viteza excesivă nu i-a mai permis să reia direcţia de drum.

A rupt gardul podului, s-a învârtit în aer şi a aterizat într-o gârlă. Din cauza impactului o parte din balustradă a fost aruncată la câţiva metri distanţa, iar câţiva metri din gard au fost culcaţi la pământ. Culmea este că şoferul nu a păţit ceva. Ba mai mult, pe fondul stării de ebrietate în care se afla, a devenit şi recalcitrant. „Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de un miligram pe litrul de alcool pur în aerul expirat. A fost dus la recoltarea probelor biologice, urmând să stabilim concentraţia de alcool pur în sânge. Din cauza consumului de alcool acesta avea o stare de nervozitate, însă nu au fost probleme”, a afirmat subinspector Ionuţ Apostol, de la Serviciul Poliţiei Rutiere. În maşină se afla şi soţia conducătorului auto, care din cauza leziunilor corporale pe care le prezenta a fost transportată la spital cu o ambulanţă. La faţa locului s-au strâns mai mulţi săteni care se minunau de priveliştea oferită.